În fiecare an, la 30 noiembrie/13 decembrie, Sfânta noastră Biserică prăznuieşte cu bucurie pe Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre.
Andrei şi Ioan, fratele său, făceau parte dintre discipolii Sf. Ioan Botezătorul. Atunci când Sf. Ioan Botezătorul le-a atras atenţia discipolilor asupra Mielului lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii, Andrei şi Ioan L-au urmat pe Iisus. Despre acest moment minunat ne relatează Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20; Marcu 1, 16-18).
În sfintele Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menționat doar de două ori: la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești (Ioan 6, 8-9), iar a doua oară, după învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, au înștiințat pe Domnul că niște elini (greci), veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22).
Potrivit tradiției și mărturiilor istorice din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciția), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Dar până a ajunge aici, el a predicat în Asia Mică, de unde s-a îndreptat spre teritoriile amintite de la Dunăre și Marea Neagră. În Istoria bisericească a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340) scrie: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Parția, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia…”. Această opinie este susținută și de către călugărul Epifanie, în secolul VIII, în Viața Sfântului Apostol Andrei, de așa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane sau mai târziu, de către scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) și învățatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, în cartea sa Viața si petrecerea sfinților.
Cel mai important moment din viața Apostolului Andrei a fost întâlnirea lui Hristos. Foarte frumos vorbește despre această întâlnire a acestor frați cu Mântuitorul, Mitropolitul Augustin de Florina: „Andrei şi Ioan, când au auzit aceste cuvinte ale Înaintemergătorului Ioan, cuvinte care-L prezentau pe Hristos ca Izbăvitor al lumii, au hotărât să se apropie de Hristos şi să-L cunoască de aproape. Andrei şi Ioan se apropie de Hristos. Hristos îi vede că vin după El, se întoarce şi îi întreabă: „Ce căutaţi?” Ei răspund: „Învăţătorule, unde locuieşti?” Iar Hristos le spune: „Veniţi şi vedeţi!” (Ioan 1, 39). Ucenicii ajung acolo unde locuia Hristos. Avea casa Lui? Nu. Locuia provizoriu în casa vreunui străin. În acea casă săracă Hristos i-a primit pe Andrei şi pe Ioan şi a deschis o discuţie cu ei, care a ţinut ore întregi. Cât am vrea să ştim şi noi ce au discutat! Evanghelia nu ne zice ce au discutat. Dar nu există nici o îndoială că subiectul dezbaterii a fost Împărăţia Cerurilor, care venea în lume. Iar ei, peste puţin, vor fi chemaţi ca primi predicatori şi învăţători ai acestei Împărăţii. Înaintea ochilor ucenicilor se deschidea o nouă lume. Pentru prima dată, ascultau lucruri care le luminau cugetul, le încălzeau inima şi care pe om îl zguduie, îl îndeamnă spre acţiune.”
Aceasta a fost prima și cea mai impresionantă întâlnire a acestor doi frați cu Mântuitorul, atât de emoționantă încât unul dintre ei, Ioan, care a scris mai apoi Evanghelia, a consemnat şi ora întâlnirii, că era „ca la ceasul al zecelea” (Ioan 1, 40). Ceasul al zecelea după ceasul ebraic, corespunde cu ora 4 după-amiază conform ceasului nostru. Tensiunea puternică a acestei întâlniri se vede şi din faptul că Andrei, plin de entuziasm, a alergat şi l-a aflat pe fratele său Petru şi i-a spus : „L-am aflat pe Mesia!” (Ioan 1, 46).
Momentul în care cineva Îl cunoaşte pe Hristos, nu formal, ci duhovniceşte, şi Îl simte de acum ca pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lui personal, este cel mai important. Deoarece nicăieri în altă parte, omul nu poate să-şi găsească bucuria, pacea, iubirea, izbăvirea şi mântuirea. Pentru că Hristos este izvorul cristalin, „apa cea vie” (Ioan 4,10), copacul cel nemuritor, „pâinea vieţii” (Ioan 6,35), lumina, soarele care luminează, încălzeşte şi viază, mărgăritarul cel de mult preţ. Acesta este Mesia şi Izbăvitorul lumii. Oare în viața noastră a existat un asemenea moment? Am simțit și noi vreodată prezența reală a lui Hristos în întâlnirile de la Sfânta Liturghie sau în alte cadre ale vieții?
Pentru Apostolul Andrei, cel mai important moment din viaţă a fost momentul în care L-a cunoscut pe Hristos. S-a întipărit atât de viu în sufletul său, încât avea să-l ţină minte până în celălalt moment. Ultimul moment din viaţă, care s-a întâmplat în Patras, în care şi el, răstignit, dar mai mult, răstignit cu capul în jos, după cum am spus, şi-a dat sufletul său pe cruce.
Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne creștineze și să ne unească cu Hristos prin Botez și pocăință. Să ne ajute Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, să ne trezim din somnul păcatului și să zărim lumina cea dulce a credinței în Hristos. Amin!