În seara Duminicii întâia a Postului Mare, 20 martie 2016, în Parohia cu hramul „Sfânta Treime” din s. Lucășeuca, r-ul Orhei s-a desfăşurat seara duhovnicească în care au avut loc discuții pe tema „Slava și măreția Ortodoxiei”.
Cu întâlnirea din această seară au reînceput serile duhovnicești din parohie, care se desfășoară cu binecuvântarea Prea Cuviosului Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Protopop de Orhei, și cu stăruința Părintelui Paroh, Prot. Mitr. Iulian Rață.
Invitatul de astăzi a fost Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri şi Viaţă Monahală” și Protopop de Orhei.
La această întâlnire au participat numeroși credincioși și tineri din parohie, printre care și primarul localității, dl Vasile Scripnic.
Seara duhovnicească a debutat cu o prezentare a Părintelui Arhim. Siluan, care a constat dintr-un cuvânt de învățătură adresat creștinilor din comunitate. Cinstirea icoanelor, duminica ortodoxiei, importanța Sfintelor Sinoade Ecumenice, misiunea de apostolat a creștinului ortodox, păzirea trupului și sufletului, chipul monahului și importanța socială a acestuia, sunt câteva din temele abordate în cadrul dialogului duhovnicesc.
Discuțiile s-au axat pe probleme actuale cu care se confruntă Biserica Ortodoxă și căi de soluționare a acestora. Aici s-a făcut referire la Sinodul Pan-Ortodox, care va avea loc în vara anului 2016, cât și la recenta întâlnire dintre PF Patriarh Chiril și Papa Francisc al Romei, pe alocuri neînțeleasă de unii creștini.
Într-un final au urmat un șir de întrebări și sfaturi duhovnicești, invitatul serii aducând și multe exemple din viața personală și mănăstirească pentru participanții la întâlnire.
În încheiere, Părintele Paroh Iulian a adresat sincere mulțumiri Părintelui Protopop pentru cuvintele de înțelepciune împărtășite creștinilor din Lucășeuca, încredințându-l că îl vor purta în rugăciunile lor, cerând ca Dumnezeu să-l țină mulți ani cu sănătate, spre bună păstorire și mântuire a turmei încredințate