De Sărbătoarea Arătării Domnului, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În timpul sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, tânărul Victor Braghiș a fost hirotonit diacon.
Întâlnirea Domnului cu Botezătorul Ioan și primirea botezului de la acesta reprezintă un eveniment soteriologic, în sensul în care în rugăciunule slujbei acestei sărbători se spune că firea lui Adam a fost curățită astăzi în apele Iordanului. În același timp avem de-a face și cu o sărbătoare a identității lui Hristos, Care este arătat ca fiind Unul din Sfânta Treime, Fiul întrupat al Tatălui. Prin extensie, în această zi, toți membrii Bisericii își cinstesc identitatea lor, de botezați în numele Sfintei Treimi și de fii ai Tatălui ceresc.
Prin botez omul se naşte pentru a doua oară, luminându-se cu harul Duhului Sfânt pe care-L primeşte prin întreita afundare, în numele Persoanelor Preasfintei Treimi, în apa sfinţită din cristelniţă, imitând modul afundării Domnului în Iordan înainte de a începe propovăduirea Evangheliei. Prin întreita afundare, ne-am îngropat şi am înviat cu Hristos, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 3-4).
„Când ieşim din apa Botezului noi avem în suflete pe Iisus şi Mântuitorul nostru… îl avem plin de mărire, curat de orice păcat şi lipsit de orice stricăciune, aşa cum a înviat, aşa cum S-a arătat Apostolilor, pe cum era pe când S-a înălţat la cer şi la sfârşit aşa cum va fi când se va întoarce iarăşi să ne ceară comoara ce ne-a încredinţat-o”, scrie Sfântul Nicolae Cabasila. E necesar să păstrăm această comoară cât mai curată, deoarece cu ea ne vom înfăţişă înaintea dreptului Judecător.
Ierarhul Orheiului a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit credincioșilor prezenți despre praznicul Arătării Domnului și importanța Tainei Botezului, pe care o primește fiecare creștin.
După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan, alături de soborul slujitor și în prezența mulțimii numeroase de credincioși, a oficiat Sfinţirea cea Mare a Apei.
„Cine s-a îmbrăcat în veșmântul slavei țesut din Apă și din duh [Lc 3, 16] acela nimicește în Focul Lui mărăcinii păcatelor.” (Sfântul Efrem Sirul)