Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron la Mănăstirea Curchi

Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Preasfintei Treimi s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre. (Troparul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron)

În prima sâmbătă a Postului Mare, dedicată Marelui Mucenic Teodor Tiron, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Biserica „Sfântul Nicolae” a așezământului monahal.

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Teodor Tiron şi în prima sâmbătă din Postul Mare, această zi purtând numele de Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Este o zi de prăznuire a acestui sfânt pentru minunea pe care a făcut-o în timpul împăratului Iulian Apostatul pentru creştinii din Constantinopol. Această zi, cunoscută și sub numele de „sâmbăta colivelor”, este marcată printr-o tradiție specială. În amintirea minunii săvârșite de Sfântul Teodor Tiron credincioșii aduc la biserici colive de grâu fiert, ca semn al dragostei și al pomenirii celor adormiți.

La finalul slujbei numeroși credincioşi s-au împărtăşit cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *