Una din învățăturile Sfintei Evanghelii de azi este aceea despre iad și chinurile lui, de care și diavolii se tem și se cutremură. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a ajuns cu predicarea cuvântului în părțile Gadarenilor, zis și Gherghesenilor, L-au întâmpinat doi oameni îndrăciți care ieșeau din morminte și erau foarte munciți. Diavolii care chinuiau pe acești oameni, văzând pe Mântuitorul, au strigat: „Ce este nouă și Ție Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”
Să ne punem întrebarea de ce au zis diavolii „mai înainte de vreme?” Cum să înțelegem acest cuvânt? Iată cum. Dracii știau prea bine că la Judecata de apoi îi așteaptă osânda cea veșnică. Despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Căci dacă Dumnezeu, pe îngerii care au păcătuit nu i-a cruțat, ci legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziți până la judecată…” (II Petru 2, 4). Încă și apostolul Iuda, în a sa sobornicească epistolă, același lucru arată, zicând: „Pe îngerii care nu și-au păzit vrednicia, ci au părăsit locașul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanțurile veșnice, spre judecata zilei celei mari” (Iuda 1, 6). Așadar, frații mei, acest lucru știindu-l preabine diavolii, că mare osândă și grele munci îi așteaptă în ziua cea mare a Judecății de apoi, și, totodată, cunoscând puterea cea fără de margini a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Îl rugau să nu-i muncească înainte de vreme.
Adică să nu-i trimită mai înainte de judecata cea de apoi în gheena focului nestins, dacă îi scoate din cei doi oameni, ci să le dea voie să se ducă în turma cea de porci, care nu era departe de ei (Matei 8, 29-31). Să țineți minte că nici un patriarh, nici un prooroc, nici un apostol, nici un sfânt sau dascăl al Bisericii, nu ne-a vorbit mai luminat despre muncile iadului, ca Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa. De aceea ni se cuvine mai mult a crede și a asculta despre acest mare adevăr, că nu unul din robii lui Dumnezeu ne-a vorbit despre muncile iadului, ci Însuși Ziditorul și Dumnezeul nostru. Vrednice de crezare sunt și învățăturile sfinților prooroci din Legea Veche, despre chinurile cele veșnice ale iadului. Dar cu mult mai mult ni se cuvine a crede în cuvintele Sfintei Evanghelii pentru că sunt rostite de Însuși Fiul lui Dumnezeu și după acestea vom fi judecați. Mai întâi trebuie să știm că iadul este un loc de chin (Matei 18, 8; 23, 33).
Iadul are deznădejde și este veșnic cu toate muncile lui. Iadul are vierme neadormit, adică mustrarea conștiinței, și foc nestins (Marcu 9, 44). Sfântul Ioan Damaschin zice: „Păcătoșii vor fi dați focului veșnic; nu unui foc material ca al nostru, ci unui foc ce nu este cunoscut decât lui Dumnezeu. Acel foc va arde fără a consuma sau a distruge. El va lucra nu numai asupra trupului păcătoșilor ci și asupra duhurilor celor netrupești, ale demonilor, el va fi întunecat și tainic. Pe lângă acest foc, cei păcătoși vor fi mâncați de viermele conștiinței lor. Viermele și focul ce muncește pe păcătoși în gheenă este conștiința lor” (Teologia dogmatică, de Macarie, tom 2, p. 656-657). Sfântul Iustin Martirul, vorbind de muncile iadului, zice: „Satana cu toată armata lui și cu toți cei ce au urmat exemplul său, vor fi trimiși în focul cel nestins și acolo veșnic vor suferi”. Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Dacă cineva este păcătos, el primește un trup veșnic destinat a suferi chinurile păcatului și va arde veșnic în foc, fără a se distruge sau a se mistui vreodată.
După cum ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie (Matei 25, 41), iadul a fost creat de Dumnezeu, nu la începutul zidirii, ci în clipa căderii din cer a îngerilor săi. El a fost destinat nu oamenilor, ci „diavolului și îngerilor lui”, pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dorind „să fie asemenea Celui Preaînalt”. Iadul este o temniță de chin veșnic pentru ei, întrucât îngerii căzuți nu mai au iertare și pocăință, căci au păcătuit în știință și voință liberă, nu ca oamenii care cad din slăbiciune și neștiință. De aceea numai oamenii au pocăință și iertare, iar diavolii niciodată. Atunci de ce se pedepsesc sufletele oamenilor păcătoși în muncile iadului, în temnița diavolilor și la un loc cu ei, dacă iadul este numai pentru ei? Pentru că oamenii ascultă mai mult de îndemnurile diavolilor spre păcat, decât de poruncile lui Dumnezeu spre mântuire. Și dacă nu se pocăiesc din viață de bună voie, prin spovedanie și lacrimi de căință și dacă nu părăsesc păcatele până la moarte datorate necredinței, nepăsării, mândriei și altor patimi care îi țin legați, atunci sufletele păcătoșilor sunt aruncate în chinurile iadului, la un loc cu diavolii pe care i-au ascultat.
Dar oare și sufletele oamenilor nepocăiți rămân veșnic în iad cu diavolii? Oare păcătoșii din chinurile iadului nu mai au nici o salvare? Ce ne învață despre aceasta Sfânta Biserică? Cei care au murit în păcate grele împotriva Sfântului Duh, cum sunt necredincioșii, care până la moarte declară că nu cred în Dumnezeu, cei care refuză la sfârșitul vieții spovedania și Sfânta Împărtășanie, cei care se leapădă de dreapta credință și mor în secte, vrăjitorii, cei care se sinucid și nu au nădejde în mila lui Dumnezeu, toți aceștia nu mai au nici o iertare după moarte și Biserica nu se roagă pentru ei niciodată, iar sufletele lor se chinuiesc veșnic în iad cu diavolii. La fel zac în chinuri și sufletele celor ce au făcut păcate de moarte și strigătoare la cer, până în ceasul morții, precum: înjurături de cele sfinte, tot felul de desfrânări, ucideri de copii (avorturi), cei stăpâniți de mândrie, de ură care mor neiertați unii cu alții, zgârciții, bețivii și toți cei robiți de patimi care mor nespovediți până în ceasul morții. .
Trebuie să mai știm că sunt multe locuri și feluri de chinuri în iad, după măsura păcatelor fiecăruia și după urmările și sminteala pe care le-au pricinuit altora. Altfel și în alt loc se chinuiesc apostații, adică lepădații de credință și necredincioșii și altfel se chinuiesc ucigașii, desfrânații și urâtorii de oameni. Iar altfel se chinuiesc vrăjitorii și mincinoșii și în alt fel și loc se chinuiesc cei zgârciți și nemilostivi, căci precum în Împărăția lui Dumnezeu „multe locașuri sunt”, după măsura faptelor fiecăruia, tot așa și în iad multe locuri și feluri de chinuri sunt după măsura păcatelor omenești. Nu este om în trup care să poată vedea chinurile iadului și să nu moară de frică și durere. Că dacă și diavolii fug de iad și stau pe pământ sau în văzduh până la ziua cea mare a judecății de apoi, cuprinși de groaza chinurilor din iad, cum ați auzit în Evanghelia de azi, apoi cum să nu ne temem și să nu fugim noi păcătoșii de muncile iadului? Cum să nu ne pocăim aici, în trup, și să nu ne plângem păcatele prin spovedanie și fapte bune, acum când mai avem puțină vreme, știind că fără pocăință nu este mântuire și că dincolo nimeni nu mai poate face nimic?
Cum să nu purtăm grijă de morții noștri care au murit nepregătiți, știind că în iad nu mai este pocăință și că ei așteaptă în foc rugăciunile, slujbele și milostenia noastră? Deci să ne pocăim cât mai curând, că nu știm ceasul plecării noastre din trup. Să ne mărturisim păcatele cu mare căință și cu lacrimi la duhovnici iscusiți, ca să luăm dezlegare și să facem pe pământ canon pentru păcatele noastre, știind că în curând ne cheamă Hristos din trup și nu știm dacă ne va mai pomeni cineva după moarte. Să ne temem de Dumnezeu, frații mei, să ne temem de judecată și de orice păcat. Să alungăm pe diavoli dintre noi și păcatele din inimile noastre., prin pocăință adevărată și viață curată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare și iubire în Hristos. Să ne îndreptăm acum cât mai suntem în trup, că după moarte și mai ales după Judecata de apoi, nimeni nu mai poate schimba nimic.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos să alunge dușmănia dintre oameni, necredința și dezbinarea din lume și tot păcatul din inimile noastre, ca să avem cu toți parte de rai și de Cereasca Împărăție împreună cu îngerii și cu toți sfinții. Amin.
Pr. Ilie Cleopa