PS Siluan, Episcopul Orheiului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei din satul Lucășeuca, raionul Orhei

În Duminica a V-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfânta Treime” din satul Lucășeuca, raionul Orhei.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a fost întâmpinată de către Protoiereul Iulian Rață, Protopop de Orhei și paroh al bisericii din localitate, alături de credincioșii adunați pentru acest prilej deosebit.

La eveniment au fost prezenți Președintele Raionului Orhei, domnul Vasile Adașan, și primarul comunei Seliște, domnul Andrei Gălesco.

Pericopa evanghelică rânduită pentru această Duminică (Matei 8, 28–34; 9, 1) relatează minunea săvârșită de Domnul Hristos în ținutul Gadarenilor, unde vindecă doi oameni stăpâniți de duhuri necurate. Spre deosebire de relatările Sfinților Luca și Marcu, care amintesc doar de un singur demonizat, Sfântul Evanghelist Matei menționează prezența a doi bărbați, care ieșeau din morminte, înspăimântând întreaga zonă.

Aceștia, recunoscând în Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, au strigat: „Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29). Este cutremurător faptul că duhurile rele recunosc dumnezeirea lui Hristos și se tem de puterea Sa.

Această pagină evanghelică ne amintește că în lume există o luptă continuă între lumină și întuneric, între bine și rău. Diavolul, care a căzut din cer asemenea unui fulger (cf. Luca 10, 18), caută în permanență să-i piardă pe cei care nu veghează. Alegerea de a fi de partea lui Hristos sau de partea celui potrivnic mântuirii noastre ne aparține în fiecare zi.

Să ne rugăm Mântuitorului Hristos să fie mereu cu noi, așa cum L-au rugat și Apostolii Luca și Cleopa în drumul lor spre Emaus: „Rămâi cu noi…” Să-I cerem să ne schimbe viața, să ne dăruiască statornicie în credință, curaj și putere pentru a-I urma calea.

Tot astăzi, s-a dat start Festivalului „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în localitatea Lucăşeuca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *