PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la hramul mănăstirii Nicoreni

«O, preaminunate și preaînaltate prorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului și toată îmbelșugarea pământului întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, ca, izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne învrednicim de fericirea raiului.»

În ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a liturghisit la așezământul monahal cu hramul în cinstea Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul din s. Nicoreni, r. Drochia.

Din soborul slujitorilor au făcut parte starețul mănăstirii Arhimandritul Vlasie, Prot. Mitr. Pavel Vuluţă, Protopop de Drochia, Prot. Mitr. Teodor Domnița, Protopop de Rîșcani. La sfânta liturghie praznicală a participat d-ul Ion Dascăl, vicepreședinte al raionului Drochia, precum și numeroși creștini.

În continuarea Sfintei Liturghii a fost oficiat un Tedeum, după care PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un cuvânt de zidire. „Astăzi harul Sfântului Duh ne-a adunat să-l cinstim pe unul din marii Prooroci ai Vechiului Testament, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul. Cel care împreună cu Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul au fost stelele călăuzitoare, pregătind vinerea în lume a Mântuitorului Hristos. Un adevărat postitor și rugător, sensibil la nevoile și durerile altora, dar și necruțător atunci când mergea vorba de apărarea adevăratei credințe, acesta este chipul Sfântului Prooroc Ilie, pe care îl cinstim astăzi în rugăciune. Sfântul Prooroc rămâne un model vrednic de urmat pentru fiecare dintre noi, cei care încă străbatem călătoria noastră către Cer. Să-l rugăm să ne sprijine pe această cale, păstrându-ne credința și slujind Adevăratului Dumnezeu,” a menționat Preasfinția sa.

De asemenea, PS Siluan a transmis din partea IPS Mitropolit Vladimir un mesaj de felicitare și binecuvântare arhimandritului Vlasie, obștii, slujitorilor coliturghisitori și tuturor creștinilor care au participat la rugăciunea comună.

La rândul său, Părintele Arhimandrit Vlasie i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Prooroc Ilie, dar și tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată litia morțească la mormântul vrednicului de pomenire, Arhimandritul Rafail (Bodiu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *