„În realitate, bietul neam omenesc nu are decât un singur prieten adevarat: pe Mântuitorul Hristos, pentru ca El l-a izbavit de cel mai mare dușman al său: moartea.” (Sfantul Iustin Popovici)
În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, împreună cu soborul slujitorilor Catedralei.
Evanghelia acestei duminici ne așază înainte imaginea unei lumi marcate de boală, suferință și moarte, dar și lucrarea tainică a lui Hristos, Care aduce vindecare, lumină și viață nouă. În inima căderii, El deschide drumul restaurării; în mijlocul bolii, sădește început de vindecare; iar acolo unde domnește moartea, pune începutul învierii. Hristos nu anulează condiția trecătoare a trupului, ci ne arată că, uniți cu El – Izvorul Vieții –, putem depăși orice slăbiciune și orice stricăciune. Boala își are sfârșitul ei, dar vindecarea în Hristos nu are sfârșit; moartea își are hotarul, însă învierea dăruită de Hristos este fără de hotar.
Sfântul Simeon Noul Teolog explică această realitate tainică spunând că „Învierea lui Hristos” nu este doar un eveniment al trecutului, ci o lucrare vie, care se petrece în fiecare credincios: Hristos „înviază în noi în fiecare clipă”, luminând sufletul cu puterea nestricăciunii Sale. De aceea, Părinții ne îndeamnă la o necontenită ridicare din păcat, la o înviere zilnică a inimii, chiar dacă drumul este uneori anevoios, presărat cu ispite și căderi. Dar nădejdea noastră rămâne neclintită: Învierea lui Hristos este temelia și garanția învierii noastre (cf. I Corinteni 15, 20). Cu această credință, orice „piatră” de pe mormântul sufletului poate fi dată la o parte.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Siluan a subliniat că învierea fiicei lui Iair, asemenea celorlalte minuni consemnate în Sfintele Evanghelii, descoperă puterea lui Hristos asupra vieții și a morții, dar și rolul hotărâtor al credinței, smereniei și iubirii în viața fiecărui creștin. Iair se apropie de Mântuitorul cu smerenie și cu credința că Domnul poate ridica din boală pe fiica sa, iar femeia cu scurgere de sânge nădăjduiește că doar atingerea de Hristos îi va aduce vindecare. Amândoi devin mărturii vii că acolo unde credința este adevărată, lucrarea lui Dumnezeu se descoperă cu putere. „Să rămânem și noi aproape de Hristos – a îndemnat Preasfinția Sa –, cu credință și evlavie, ca El să ne fie sprijin și tămăduitor pe calea vieții.”
