„Iubiți‑i pe vrăjmașii voștri și faceți‑le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt” (Luca 6, 35)
În Duminica a XVI-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.
Pericopa Evangheliei acestei Duminici face parte din cuvântarea Mântuitorului Hristos, cunoscută în Sfintele Evanghelii sub denumirea de Predica de pe munte. Această cuvântare o avem în două variante: una mai lungă, la Matei, întinzându-se pe spațiul a trei capitole (5-7), și alta, mai scurtă, înregistrată de Evanghelistul Luca, doar 30 de versete (6, 20-49), care s-a citit în această duminică.
Deși textul este simplu, are o profunzime aparte, care oferă mereu noi posibilități de revizuire a propriei vieți duhovnicești. Învățăturile acestei pericope evanghelice sunt adevărate puncte de orientare ale vieții noastre creștine. Iată doar trei dintre ele: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31); „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi” (Luca 6, 35); „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).
Aceste principii de conduită sintetizează, de fapt, un larg program de viață, îndrumat de cele trei virtuți de bază ale creștinismului: dreptatea, iubirea și milostenia, fiecare dintre ele reprezentând câte o treaptă din urcușul nostru pe calea desăvârșirii. Desigur, auzind cuvintele lui Hristos din Predica de pe munte, realizăm că nu suntem prea aproape de idealul vieții creștine. Fiindă conștientizăm că nu prea știm să iubim în duhul Evangheliei. Ce ne împiedică? Egoismul și iubirea de sine. Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea: „Noi nu putem să iubim pe cei ce ne urăsc, fiindcă suntem iubitori de materie și de plăcere, și le punem pe acestea mai presus de poruncă. Ba de multe ori ocolim … și pe cei ce ne iubesc, fiind mai răi ca fiarele și târâtoarele. De aceea, neputând păși pe urmele lui Dumnezeu, nu putem cunoaște nici scopul Lui ca să primim puterea” Pentru a iubi, chiar și pe cei care ne vor răul, avem nevoie de putere dumnezeiască, adică de har, care ne va transforma modul de a gândi, de a vedea și înțelege viața și de a ne comporta și relaționa cu semenii noștri, de a iubi nu doar oamenii apropiați, ci și pe cei pe care nu-i suportăm/
În acest sens, Siluan Athonitul ne învață: „Lipsiți de harul lui Dumnezeu nu putem iubi… Vă rog, fraților, faceți o încercare. Dacă cineva vă ocărăște, sau vă disprețuiește, sau vă smulge ceea ce vă aparține, sau prigonește Biserica, rugați pe Domnul zicând: «Doamne, toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și-i întoarce spre pocăință!» Atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău. La început silește inima ta să iubească pe vrăjmașii tăi, iar Domnul, văzând gândul Tău cel bun, te va ajuta în toate, și experiența însăși te va învăța calea. Dacă te rogi pentru vrăjmașii tăi, pacea va veni asupra ta. Iar când vei iubi pe vrăjmașii tăi, să știi că un mare har dumnezeiesc locuiește în tine. Deci, iubirea pentru vrăjmași începe cu rugăciunea pentru schimbarea lor în bine sau îndreptarea lor”
