În Duminica a XII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Tânărul bogat din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei îl reprezintă pe omul care, deși deține bani, avere și dovedește corectitudine morală, înțelege că fericirea supremă nu constă în bunuri materiale, pământești, ci ea este dată de viețuirea cât mai aproape de voia lui Dumnezeu, împlinind legea Lui sfântă. Domnul îl privește cu drag pe tânăr, și îi oferă un răspuns pe măsură: „De vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19, 17).
La auzul sfatului Învățătorului, el, care împlinise în viața lui poruncile din Vechiul Testament, „a plecat întristat, căci avea multe avuții” (Matei 18, 22), ne spune Evanghelia. A întrerupt dialogul deoarece simțea că se ruinează dorința sa de veșnicie din pricina neputinței de a se dezlipi de avere.
„Hristos a zis: „Eu sunt calea”. Dacă El este calea, trebuie să-L urmăm nu din afară, ci lăuntric. Și să ne amintim că pe Golgota și în Ghetsimani El sta împotriva tuturor Singur. Uneori, când dragostea lui Hristos ne atinge, simțim veșnicia – lucru pe care nu-l putem înțelege cu rațiunea. Dumnezeu lucrează într-un fel care Îi este propriu, dincolo de rațiunea noastră. Nu trebuie să fii prea logic în viața creștină.Sunt anumite semne „exterioare” ce ne îngăduie să măsurăm cât de departe ne aflăm de Dumnezeu: Oare urmăm noi cuvântului Evangheliei? Am ajuns noi oare la desăvârșire, adică la dragostea pentru lumea întreagă, fără deosebire între prieteni și vrăjmași? Nu este deosebire între poruncile lui Hristos și viața lui Dumnezeu Însuși. Petrecând în poruncile Lui, devenim în chip organic asemenea lui Hristos,” ne spune Sfântul Sofronie Saharov.
Pericopa evanghelică se încheie accentuând dificultatea intrării celor bogați în Împărăția cerurilor, dar și subliniind nădejdea dată de Mântuitorul Hristos că adesea ceea ce se arată cu neputință pentru oameni devine posibilitate când ei primesc sprijinul lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate face omul prin propriile forțe sau prin propriile puteri sufletești, va realiza totuși cu ajutorul harului dumnezeiesc.
