Să nu uiţi nicicând că lumina sufletului, a minţii şi a inimii tale vine de la însuşi Iisus Hristos, Cel ce este lumina ochiului inimii noastre! Nu precum lumina soarelui, care apare şi apoi piere, şi nu poate pătrunde corpurile cele solide, nestrăvezii, lăsând multe lucruri în întuneric, căci nu-i stă în putinţă să lumineze nici măcar un suflet cufundat în întunericul păcatului. Hristos este „lumina care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9)- adică sufletul omului, partea cea mai însemnată a fiinţei sale. (Sf. Sfântul Ioan de Kronstadt)
Schimbarea la Față ocupă un loc central și de maximă importanță în viața Mântuitorului, momentul fiind pentru ucenici o pregustare a Învierii Sale. Evenimentul a avut loc cu puţin timp înainte de Sfintele Pătimiri, având ca scop principal întărirea credinței ucenicilor. Schimbarea la Față s-a petrecut pe muntele Tabor în liniște isihastă, când Hristos dezvăluie celor trei ucenici, Petru, Ioan și Iacob, adevărata Sa identitate. Prin descoperirea luminii și dumnezeirii Sale, Hristos Se descoperă ca subiect de adorat, ca Mire ceresc al sufletului. Acesta este temeiul nevoinței isihaste, practica călugărilor și pustnicilor care năzuiesc să se împărtășească, prin rugăciune și nevoințe, de lumina necreată.
Vederea luminii este o culme a vieții duhovnicești. De aceea, Sfântul Grigorie Sinaitul scrie că numai cei schimbați la față, transfigurați în icoana firii lor, a căror minte și inimă au devenit cu totul duhovnicești, pot vedea lumina taborică. Motivul principal al Schimbării la Față, mărturisit de imnografia praznicului, este acela de a-i întări pe ucenici în credința în dumnezeirea lui Hristos, care este baza edificiului nostru duhovnicesc: „Cine nu adună cu Mine risipește” (Matei 12, 30).
În cadrul Sfintei Liturghii PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, menționând că „Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, care ne îndeamnă să ne schimbăm ființa noastră, pentru că nimic din ceea ce nu este necurat nu va moșteni Impărăția lui Dumnezeu. Suntem chemați și noi să ne înălțăm de la cele pământești, la cele cerești.”
La finalul au fost rostite rugăciunile de binecuvântare a strugurilor aduse de credincioși ca semn al mulțumirii către Dumnezeu, dătătorul bunătăţilor.
