PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit de Sărbătoarea Schimbării la Față la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

În ziua slăvitului praznic al Schimbării la Față , cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.  Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

În fiecare an, pe 6/19 august, Biserica noastră prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. În Evanghelie, relatarea Schimbării la Faţă ocupă un loc central. Este momentul când Hristos le vesteşte ucenicilor apropierea pătimirii şi morţii Sale, iar prin transfigurarea de pe Tabor le întăreşte credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea luminii. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Logosul întrupat, îşi dezvăluie dumnezeirea Sa, slava Sa, lumina Sa necreată, în faţa ucenicilor Săi.

Exprimarea „S-a schimbat la Faţă” înseamnă că Hristos S-a arătat ucenicilor într-un fel în care ei nu Îl puteau vedea zi de zi. Ţinea ascunsă slava dumnezeirii, nu o lăsa să strălucească în toată splendoarea ei, pentru că omul nu ar fi putut să Îl privească.

În cadrul Sfintei Liturghii PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, menționând că „Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, care ne îndeamnă să ne schimbăm ființa noastră, pentru că nimic din ceea ce nu este necurat nu va moșteni Impărăția lui Dumnezeu. Suntem chemați și noi să ne înălțăm de la cele pământești, la cele cerești.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *