PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a participat la Sfânta Liturghie praznicală la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Orhei

În ziua în care Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, celebrează cea de-a 65-a aniversare din ziua nașterii, sîmbătă 4 septembrie 2021, Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de clerici și credincioși, care s-au adunat împreună din diferite localități ale țării noastre pentru a participa la slujba praznicală și a se ruga de sănătatea, întărirea în slujirea Bisericii lui Hristos și mîntuirea sufletească a omagiatului Ierarh.

Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de un impunător sobor de preoți și diaconi, avîndu-i în frunte pe Înaltpreasfințitul Agapit, Mitropolit de Moghileov-Podolsk și Șargorod, omagiatul zilei – Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, și Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicari ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Din soborul preoțesc au făcut parte blagocini, stareți de mănăstiri și slujitori din Eparhia de Edineț și Briceni, dar și din alte eparhii ale țării noastre și de peste hotare.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate binecuvîntările și darurile Sale revărsate de-a lungul timpului asupra omagiatului Arhiepiscop Nicodim, dar și de cerere pentru sănătatea Sa și ani lungi de viață, pentru a continua cu aceeași rîvnă și dăruire slujirea sacramentală la care a fost chemat de Dumnezeu spre binele credincioșilor și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La final, Înaltpreasfinția Sa a primit meaje de felicitare din partea confraților întru slujirea arhiereacă, a clerului, oficialităților locale, ctitorilor și credincioșilor prezenți la slujbă, care i-au urat zile îndelungate, sănătate și ajutor sfînt de la Dumnezeu în toate activitățile pastorale și misionare ce le întreprinde spre slava lui Dumnezeu și prosperarea Arhiepiscopiei de Edineț și Briceni.

La rîndul său, Înaltpreasfințitul Nicodim a mulțumit tuturor pentru caldele urări de felicitare, afirmînd că toate lucrurile frumoase realizate în viața Sa sunt datorate ajutorului lui Dumnezeu și susținerii celor dragi și apropiați.

Sărbătoarea s-a încheiat cu participarea comună a clerului și credincioșilor la o agapă frățească, pregătită cu străduința Înaltpreasfinției Sale în cinstea frumosului jubileu.

sursa https://www.eparhia-edinet.md/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *