PS Siluan de Orhei a binecuvântat „Drumul Crucii și al Pocăinței”, care se va desfășura în jurul mun. Chișinău și a săvârșit Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului în curtea bisericii „Sf. Dumitru” din Capitală

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, în dimineața zilei de vineri, 16 iulie 2021, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Chișinău.

La slujba matinală s-au unit în duh de rugăciune clericii şi mirenii care participă la tradiționalul Drum al Crucii şi al Pocăinței.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Siluan a menționat: „Virtutea unui suflet, al Maicii Domnului, a fost de ajuns ca să oprească răutatea păcatelor întregului neam omenesc, spunea Sfântul Nicolae Cabasila. Astfel, înălțându-i rugăciuni Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, îi cerem și nădăjduim că ea va mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea noastră, pentru întărirea în credință și dragoste, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Apreciind râvna, dragostea și jertfelnicia de care dau dovadă toți participanții la Drumul Crucii, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a tuturor sfinţilor, să îi binecuvinteze şi să îi ajute la parcurgerea acestui itinerar duhovnicesc și să îi călăuzească spre scopul final al fiecărui creștin: dobândirea Împărăției Cerurilor”.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

cu referire la https://www.facebook.com/siluan.salari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *