În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, a Vindecării celor zece leproși, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de soborul preoților slujitori ai așezământului monahal.
Evanghelia rânduită pentru această Duminică ne descoperă nu doar o minune a vindecării, ci și o radiografie sinceră a inimii omului. Zece leproși primesc curățirea trupească, însă doar unul dintre ei înțelege să se întoarcă spre Hristos cu inimă mulțumitoare. Acest gest simplu scoate la iveală o realitate dureroasă: omul se obișnuiește repede cu darul primit și uită adesea de Dăruitor. De aceea, cuvântul Mântuitorului – „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?” – nu este doar o întrebare, ci o chemare la trezvie, adresată fiecăruia dintre noi. Recunoștința nu este cerută de Dumnezeu pentru Sine, ci este darul care îl vindecă pe om în adâncul ființei sale.
Sfântul Ignatie Briancianinov arată că, asemenea unor afecțiuni trupești, bolile sufletești pot naște reacții potrivnice firii, ajungând uneori ca binele primit să fie răsplătit cu răceală, ostilitate sau chiar ură. Această rătăcire lăuntrică, spune el, este rodul otrăvii păcatului, care întunecă vederea sufletului și îl face pe om incapabil să recunoască binefacerea, fie ea venită de la oameni sau de la Dumnezeu.
Cu toate acestea, mila lui Hristos nu este condiționată de recunoștința noastră. Așa cum subliniază Sfântul Luca al Crimeei, Mântuitorul i-a vindecat pe toți cei zece leproși, știind că numai unul se va întoarce. Harul Său s-a revărsat deopotrivă peste cei recunoscători și peste cei nerecunoscători, peste cei drepți și peste cei păcătoși. El Și-a dat viața pentru întreaga lume, chiar și pentru cei care L-au respins, care L-au judecat și L-au răstignit.
Evanghelia acestei Duminici ne cheamă la o sinceră cercetare de sine. Să recunoaștem că adesea suntem săraci în mulțumire și grăbiți în a cere, dar înceți în a spune „Slavă Ție, Dumnezeule”. Întoarcerea spre Dumnezeu cu inimă recunoscătoare ne reașază în adevăr și ne deschide spre lucrarea harului, căci, după cum ne învață Sfântul Isaac Sirul, „gura ce mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu, iar în inima ce petrece în mulțumire se ivește harul”.
