PS Siluan: „Familia este acel mediu în care se cultivă valorile, acele valori care contribuie la o lume mai bună, o lume în care Dumnezeu e la El acasă.” La Orhei s-a desfășurat Marșul pentru Familie

La data de 15 mai 2022, de ziua Internațională a Familiei, Vicariatul Orhei în parteneriat cu autoritățile Raionale și Municipale au organizat Marșul pentru Familie. Așa cum orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune, evenimentul a debutat cu un moleben pentru bunăstarea Familiilor săvârșit de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan la Catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Orhei.

În continuare cei prezenți s-au îndreptat în procesiune către Monumentul Domnitorului Vasile Lupu amplasat în centrul mun. Orhei. La eveniment au participat Președintele Raionului Orhei, d-ul Dinu Țurcanu, Primarul Municipiului Orhei, d-ul Pavel Verejanu, preoți ai Vicariatului Orhei, numeroși credincioși.

După depunerea de flori la monumentul Domnitorului Vasile Lupu, Președintele Raionului Orhei, d-ul Dinu Țurcanu i-a mulțumit PS Siluan pentru inițiativa de a desfășura Marșul pentru Familie, menționând: „Nu există nimic mai frumos și mai sfânt decât familia. Familia este dragoste, este Biserica de acasă, este locul unde învățăm să ne rugăm și să iubim”. Cuvintelor întru sprijinul și păstrarea valorilor tradiționale ale poporului nostru s-a alăturat și Primarul Municipiului Orhei, d-ul Pavel Verejanu.

A urmat mesajul Preasfințitului Siluan, în care Ierarhul a menționat: „Trăim o perioadă minunată în care slăvim și ne bucurăm de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. În această minunată în care sărbătorim Ziua Familiei, ne dorim ca familia creștină să fie ocrotită și binecuvântată de Dumnezeu. Familia este acel mediu în care se cultivă valorile, acele valori care contribuie la o lume mai bună, o lume fără ură, o lume în care Dumnezeu e la El acasă. Să păstrăm cu mare responsabilitate familia din care venim fiecare dintre noi, să nu uităm că în familie am învățat despre Dumnezeu, am învățat să trăim dragostea, am învățat să alegem binele. Păstrând aceste daruri în familiile și sufletele noastre, alături de noi va fi mereu și Bunul Dumnezeu.”

Biserica Ortodoxă nu și-a schimbat și nu își va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi și icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut „cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Lc. 2, 52). Rolul său este acela de a susține și afirma valorile familiei și a întări poziția acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii.

La final cei prezenți s-au bucurat de un concert festiv organizat de Secția Cultură Orhei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *