Predică la Duminica lui Zaheu Vameşul

De-a lungul ultimelor săptămâni am fost foarte binecuvântaţi: prăznuind Pastile de iarnă – Naşterea Domnului nostru, Naşterea Sa în smerenie, în obscuritate, în adâncul pământului; şi slăvită Lui arătare în râul Iordan, prin care a sfinţit apele şi întreaga creaţie, descoperindu-ne închinarea Treimii; şi apoi intrarea Sa în Templu, ca să fie primit ca Mântuitor de către dreptul bătrân.

Ni s-a dat atât de mult; aşa cum spunem în Liturghia Sf. Vasile, în încheierea pomenirii tuturor lucrurilor făcute pentru noi:

„Dăruieşte-ne pacea Ta şi dragostea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai dat nouă. Şi ne dă nouă, cu o gură şi o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor“.

El ne-a dat toate nouă… pentru că El S-a dat pe Sine nouă, venind printre noi, devenind ceea ce suntem noi şi, după cum ştim, luând asupra Sa firea noastră până la moarte, pentru a cuceri până şi moartea.

După ce ni s-au dat toate acestea, întrebarea noastră trebuie să fie: ce ar trebui noi să facem? Ce ar trebui noi să facem?

Auzim adesea în Evanghelii chemarea lui Iisus „urmează Mie“: urmaţi-Mi Mie şi deveniţi pescari de oameni; urmaţi-Mi Mie şi lăsaţi morţii să-şi îngroape pe morţii lor; urmează-Mi Mie şi ia-ţi crucea Ta.
Astăzi auzim o chemare foarte specială de a urma lui Hristos. După ce a trecut prin Iordan, Iisus a fost dus de Duhul în pustie timp de patruzeci de zile. Şi noi vom porni în această călătorie în curând, spre această trecere, această sălăşluire în deşert.

Astăzi, în Duminica lui Zaheu, despre care tocmai am vorbit, ni se dă trezirea, dacă vreţi, atrăgându-ni-se atenţia asupra a ceea ce înseamnă să urmezi lui Hristos, să intri cu El în pustie.

Există mai multe aspecte ale acestei lecturi evanghelice despre Zaheu care se referă la propria noastră intrare în deşert.

Mai întâi, avem dorinţa arzătoare a lui Zaheu. El nu stă fără rost aşteptând să-L vadă pe Domnul, doar-doar va trece pe acolo. Ci se spune că el Îl căuta pe Domnul; există un sens al iminentei sosiri a Domnului şi un sens al aşteptării lui Zaheu, dorinţa sa arzătoare de a-L căuta, de a-L găsi într-un mod activ. Doar dacă abordăm în acest mod perioada următoare a Postului Mare, nu într-un sens de presimţire rea, aşteptând cu teamă venirea Lui, bucurându-ne în grabă de toate lucrurile la care ştim că ni se va cere să renunţăm – nu astfel, ci cu dorinţa arzătoare de a-L vedea limpede pe Hristos; numai prin propria noastră căutare speranţele noastre vor fi împlinite prin Postul cel Mare, şi, ca şi Zaheu, vom primi mai mult decât am fi aşteptat vreodată.

Dacă nu avem nici o dorinţă şi nici o râvnă sinceră, atunci, ei bine, vom învăţa şi vom primi la fel de puţin prin post şi prin sărbătoarea care urmează. Săptămânile care vin sunt ca încălzirea dinaintea unei curse care urmează să aibă loc: trebuie să începem, chiar şi acum, să pornim a ne pregăti pentru ceea ce se aşteaptă de la noi, de la noi cărora, aşa cum am văzut, ni s-au dat toate.

O altă trăsătură surprinzătoare pentru lectura evanghelică de azi este accentul pus pe statura mică a lui Zaheu – el era scund! Zaheu ştia că trebuia să fie ridicat, în sus, de pe acest pământ, pentru a-L vedea pe Domnul, şi el face aceasta urcându-se în copac, o imagine a crucii asumate.

Problema noastră, totuşi, este că nu ştim asta: credem că suntem ceva, ceva mare şi măreţ, cineva important, cu acest simţ al propriei valori. Suntem cu adevărat importanţi şi valoroşi în ochii lui Dumnezeu: din iubire pentru noi El a venit ca să se sălăşluiască printre noi, să ne mântuiască, să ne răscumpere şi să ne re-facă. Dar este mult prea uşor pentru simţul nostru de bunăstare şi de apreciere de sine să se împotrivească, ca să ne împiedice până şi să realizăm că ducem lipsă de ceea ce are Dumnezeu să ne ofere; ne petrecem mare parte din viaţă în înşelare, necunoscând că suntem de fapt mici, lipsiţi, păcătoşi înaintea Lui. El a venit pentru păcătoşi, ca să îi cheme la pocăinţă, nu pe cei care se imaginează că sunt în principiu drepţi, având nevoie de Hristos doar ca element extra religios pentru viaţa lor.

Nevoia unei conştientizări a propriei noastre păcătoşenii este legată de cel de-al treilea aspect pe care ar trebui să-l avem în vedere pornind de la lectura evanghelică de astăzi: este vorba despre o pocăinţă grabnică, o schimbare a minţii, manifestată nu doar în modul în care simţim lucrurile, ci şi în modul cum acţionăm:

„Jumătate din averea mea o dau săracilor; şi întorc împătrit celor pe care i-am nedreptăţit”.

Postul, căinţa şi milostenia – acestea sunt faptele aşteptate de la noi în săptămânile care urmează – să nu uităm asta.

În cele din urmă, dacă vrem să-L urmăm pe Domnul în pustie timp de patruzeci de zile, ar trebui să ne pregătim pentru ceea ce va urma în mod inevitabil, adică lupte şi ispite. De îndată ce începem lucrul Domnului, deja este o voce care ne sugerează: aşteaptă până mâine; nu te obosi chiar aşa; nu, nici chiar atât; şi eventual, deloc. Avem tendinţa să gândim despre pustie ca despre un loc liniştit şi paşnic, un loc de retragere pentru linişte şi odihnă: „O, de aş avea aripi ca de porumbel…”. Dacă ne apropiem de cele patruzeci de zile ale pustiei postului astfel, vom fi dezamăgiţi. Pustia este mai degrabă locul în care toate înclinaţiile, dorinţele şi patimile noastre sunt amplificate. Este locul unde, la fel ca Sf. Antonie, mergem pentru a lupta, pentru a ne bate, pentru a participa la întrecere.

Nu trebuie să uităm niciodată că putem să participăm la această cursă, că putem câştiga această luptă, doar pentru că Hristos Însuşi a participat mai întâi pentru noi. El a biruit duşmanul şi, aşa cum am văzut, ne dă toate nouă. Astfel, să învăţăm de la Zaheu şi să ne pregătim: să fim dornici să cunoaştem adevărata noastră statură, şi să începem să ne căim şi să fim gata pentru lupta pe care o implică aceasta. Mai mult decât atât, ştiind ce urmează, să ne bucurăm şi să ne ridicăm inimile către Domnul, ştiind că toate lucrurile sunt din mâinile Lui, lucrând pentru binele celor care Îl iubesc pe El.

Pr. Prof. John Behr, “Crucea lucrează în lume: Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, Iasi, 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.