Predică la Duminica a VI-a din Post (a Floriilor)

„Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul Slavei (Ps. 23, 7)!”. Acest lucru este legiuit şi vestit de Sfântul Duh prin gura Prorocului de Dumnezeu insuflat.

Iubiţi fraţi!

Dumnezeu arată atotsfânta Sa bunăvoinţă de a locui în noi. Este deosebit de cuviincios lucru a vesti voia Marelui nostru Dumnezeu la acest praznic de faţă, în care pomenim intrarea Domnului în cetatea Ierusalimului, în cetatea păcii, în cetatea adevăratei slujiri a lui Dumnezeu: Ierusalimul închipuie sufletul evlavios. „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi, porţi veşnice şi va intra Împăratul Slavei”.

Cuvântul Duhului trebuie înţeles şi tâlcuit duhovniceşte, a zis Sfântul Apostol (I Cor. 2, 14). Să chemăm de Sus harul dumnezeiesc şi să cercetăm în Domnul chemarea Domnului către noi: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi, porţi veşnice şi va intra Împăratul Slavei”.

Cine sunt boierii cărora le vorbeşte aici cuvântul lui Dumnezeu? Sufletul şi trupul omului, toate puterile lui, viaţa lui sunt stăpânite şi rânduite de către minte. Mintea este stăpânul, împăratul, preotul, căpetenia în această mică lume care e omul. Domnul nostru Iisus Hristos este Adevărul dumnezeiesc.

Dat fiind că Adevărul este primit numai prin minte, cuvântul lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni să îl primească pe Mântuitorul, vorbeşte temeiului, duhului, minţii lor, zicând: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre”. În îndreptarea minţii spre Adevăr, în petrecerea minţii în Sfântul Adevăr – Hristos, se cuprinde miezul mântuirii noastre.

Ce porţi spune porunca să fie ridicate pentru a face cu putinţă intrarea Împăratului Slavei în cetatea de Dumnezeu zidită, în om? Aceste porţi sunt păcatul: păcatele voastre, spune Prorocul, fac despărţire între voi şi Dumnezeu şi pentru păcatele voastre a întors Domnul faţa de către voi (Is. 59, 2).

Porţile sunt numite veşnice: păcatul, de care ne-am molipsit din rădăcina noastră, în protopărinţi, este nesfârşit. Mântuitorul i-a pus capăt: dar şi acum păcatul e nesfârşit şi veşnic în cei ce nu îl recunosc pe Mântuitorul sau, recunoscându-L cu gura, se leapădă de El cu viaţa.

Dar ce înseamnă în dumnezeiasca poftire şi poruncă spusa: „ridicaţi?”. De obicei, porţile se deschid, iar aici este legiuită ridicarea lor. Chiar aşa! Pentru aceste porţi – pentru păcat – s-a arătat a fi neîndestulător cuvântul „deschideţi” şi a trebuit să fie întrebuinţat cuvântul , „păcat”: porţile păcatului trebuie ridicate, îndepărtate, nimicite cu desăvârşire.

„Pocăinţa pentru păcate”, a zis un mare Părinte, „stă în a-şi pricepe omul păcatul său, a se căi de el şi a nu-l mai săvârşi”. Doar în sufletul care va lepăda păcatul cu hotărâre, care se va curăţi în chip mulţumitor prin pocăinţă, doar în acela va intra Împăratul Slavei.

Sfântul Duh, poruncind să fie ridicate porţile, porunceşte şi porţilor să se ridice: ridicaţi-vă, porţi veşnice. Asta înseamnă că pentru părăsirea păcatului şi a vieţii păcătoase este neapărată nevoie de propria voie şi strădanie a omului; însă, iertarea păcatelor, slobozirea de silnicia deprinderilor păcătoase, curăţirea de însuşirile păcătoase, ce s-au împropriat firii căzute, se săvârşeşte prin lucrarea Atotsfântului şi Atotputernicului Duh al lui Dumnezeu.

„Ridicaţi-vă, porţi veşnice!”. Când se vor ridica porţile cele veşnice, va intra în suflet Împăratul Slavei… .

Dorită şi veselitoare a fost pentru Ierusalim intrarea în el a Răscumpărătorului, Mântuitorului, Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, intrare pe care o prăznuim acum.

Iubiţi fraţi!

Noi toţi putem să ne învrednicim de această fericire atât de mare dacă o vom dori şi vom năzui din toată inima noastră spre dobândirea ei.

Să întoarcem spatele păcatului, pentru care Se întoarce de la noi Domnul; să întoarcem spatele păcatului prin pocăinţă adevărată şi lucrătoare! Prin gândurile, simţămintele inimii, cuvintele, faptele noastre să se arate poruncile lui Hristos, în care ne e propovăduită cea mai desăvârşită abatere de la rău şi facerea nerătăcită, plăcută lui Dumnezeu, a binelui.

Prin acest fel de purtare ne facem casă, biserică, cetate vrednică de Hristos. „De Mă iubeşte cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; şi Tatăl Meu îl va iubi pe el şi la el vom veni şi locaş la dânsul vom face” (Ioan 14, 23). „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi, porţi veşnice şi va intra Împăratul Slavei”. Amin.