În Sfânta şi Marea Vineri din Săptămâna Patimilor, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de un sobor de preoţişi diaconi, a săvârşitSlujbaProhodului Domnului în fața Sfântului Epitaf, în prezenţaoștii monahale și a credincioșilor veniți la mănăstire.
Denia Prohodului Domnului este slujba punerii în mormânt a Domnului, sau prohodirea, care se cântă în biserici în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Slujba se mai numește și Denia Prohodului, denia fiind o utrenie de seară din perioada Triodului.
Stările Prohodului au fost intonate dulce și cu multă umilință de corul bărbătesc al Sfintei Mănăstiri.
La sfârșitul doxologiei mari, PS Siluan, Starețul așezământului monahal, împreună cu preoții și diaconii mănăstirii, care au purtat Sfântul Epitaf, a făcut înconjurul Bisericii Mari a Mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, purtând în față felinare, prapori și lumânări aprinse.
Procesiunea tradițională de la sfârșitul Doxologiei simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. La sfârșitul acesteia, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult, care ulterior, a fost dus în Sfântul Altar și așezat pe Sfânta Masă. Aici, va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului.
Vinerea Mare este ziua de doliu, în care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. În toate Bisericile Ortodoxe este o zi în care nu se oficiază slujba Liturghiei, deoarece liturghia ne face părtași jertfei lui Hristos și se consideră că nu se pot aduce două jertfe în aceeași zi. În schimb, se oficiază Denia Prohodului.