Frați creștini, cei care doriți să dați un pomelnic, dar din pricini binecuvântate nu aveți posibilitatea să vă deplasați la Sf. Mănăstire Curchii, puteți să trimiteți pomelnicele voastre pentru pomenire la adresa de e-mail a mănăstriii :
* * *
DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ȘI SĂ VĂ ÎNTĂREASCĂ!
* * *
Despre pomelnice
“Ce se întâmplă dacă trecem în pomelnic persoane despre a căror viață personală nu știm prea multe, dar pe care totuși le apreciem sau au fost rude cu noi? Daca cineva a trăit în păcate sau s-a sinucis, și noi, neștiind, îl pomenim, ce efecte sunt?”
În toate practicile Bisericii Ortodoxe este o rânduială care trebuie respectată. Într-un pomelnic scriem doar numele de botez și avem grijă să trecem pe preoți și pe nași, ca cei care au grijă de viața noastră duhovnicească.
Pe pomelnic nu trebuie trecute numele sectarilor, ale copiilor avortați, ale sinucigașilor, ale celor care trăiesc necununați sau refuză să primească învățătura și slujbele Bisericii.
Insa nu trebuie sa-i judecam pe cei din jur sau sa facem un “clasament” sa vedem daca cineva “merita” sau nu sa fie scris si pe care “pozitie” ar trebui sa fie in rugaciunea noastra. Mantuitorul spune clar in pilda vamesului si a fariseului ca nu trebuie sa fim judecatorii aproapelui nostru.
În primul rând facem pomelnice pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor pe care-i consideram apropiații noștri. În cazurile în care știm sigur că cineva s-a sinucis, deci i-a întors spatele lui Dumnezeu, atunci numele lui nu trebuie trecut în pomelnic. Biserica ne învață ca în aceste cazuri să scriem la sfârșitul pomelnicului “cu tot neamul lor cel adormit” prin care sunt pomeniți, în corpore, rudele celor răposați.
Sigur, se pot strecura greșeli pardonabile. De exemplu din greșeală să treci numele cuiva la vii și să nu știi că a murit între timp. Sunt cazuri în care nu se știe exact dacă a fost crimă sau sinucidere sau dacă cel care s-a sinucis era în toate facultățile mintale.
Daca există dubii în această privință este mai bine să ne rugăm pentru cel răposat, trecand numele lui în pomelnic. Dumnezeu chiar dacă nu va ușura starea lui, măcar ne va răsplăti pentru gândurile și credința noastră.
Sunt și unele “greșeli” impardonabile. Există o practică, străină de învățătură Bisericii Ortodoxe, de a trece la pomelnicul de morți pe cei pe care îi considerăm dușmani, crezând că astfel Dumnezeu îi va pedepsi. Chiar sunt unii care recurg la practici care țin mai mult de vrăjitorie, aprinzând lumânările invers s.a.
Ce trebuie să știm este că Dumnezeu nu numai că nu asculta astfel de “cereri”, ci pedepsește pe cel care dorește moartea unui om. Religia creștină este religia iubirii și trebuie, obligatoriu, ascultată și pusă în practică învățătura Mântuitorului care spune să ne iubim vrăjmașii. Dacă îi trecem în pomelnicul de vii și ne rugăm ca ei să se îndrepte sau ca Dumnezeu să le ierte păcatul, atunci rugăciunea noastră va fi ascultată și noi suntem feriți de a mai “câștiga”