Situată la 12 km de centrul raional Orhei şi la aproximativ 55 km de oraşul Chișinău, în apropierea rîuleţului Vatici, pe pantele unui deal pitoresc, acoperit preponderent cu păduri de stejar, mănăstirea Curchi se întinde pe 2 terase – în partea de sus este curtea mănăstirii, iar pe cea de jos se află un iaz de piatră.
Se consideră că anul 1773 este anul fondării sale, anume atunci un localnic, Iordache Curchi (Curchiu) s-a călugărit şi a fondat aici un schit, luîndu-şi numele Ioan. El a construit biserica din lemn Sf. Dimitrie. Iar în anul 1810, un ofiţer rus originar din Transilvania, Teodor Sabeu, în locul bisericii de lemn a construit prima biserică din piatră Naşterea Maicii Domnului. În anul 1864 sau 1872, această biserică a fost demolată, iar în locul ei a fost construită o biserică nouă, mare, cu acelaşi hram, care este astăzi biserica de vară a mănăstirii. Anterior, în 1844, a fost construită încă o biserică din piatră, de iarnă, biserica Sf. Dumitru. În anul 1909 a fost construită o mica biserică de pomenire cu hramul Tuturor Sfinţilor în cimitirul mănăstirii. Ultima biserică a mănăstirii – Sf. Nicolae a fost construită în anii 1938-1939.
În anul 1958 mănăstirea a fost închisă, iar în anul 1961 aici a fost deschis Spitalul de psihiatrie şi narcologie, care a existat pînă în anul 2002, deşi decizia cu privire la renaşterea mănăstirii a fost luată de Guvern încă în 1992. În răstimpul cît a funcţionat ca spital toate clădirile mănăstirii au ajuns într-o stare deplorabilă. Asta cu toate că mănăstirea se număra printre edificiile protejate de stat, dar niciodată pe tot parcursul acestor ani nu a fost reparată şi nici nu s-au alocat bani în acest scop.
La 15 februarie 2006, compania Teleradio-Moldova a organizat radiomaratonul „Mănăstirea Curchi: Din ruine spre înălțare„. Acesta a fost un act de sensibilizare a opiniei publice, un îndemn pentru creștini de a contribui financiar la renașterea acestui important monument de cultură și spiritualitate.
În prezent, teritoriul mănăstirii şi marea majoritate a bisericilor a fost restaurată, dar munca continuă. Din păcate, nici într-o biserică a mănăstirii nu s-au păstrat picturile interioare originale.
Trebuie să vă spunem, că astăzi spre mănăstire duce o şosea bună, în apropierea mănăstirii este o parcare pentru maşini, teritoriul alăturat mănăstirii este îngrijit, iazul a fost curăţat. La începutul anilor 2000 mănăstirii i-a fost cedat teritoriul fostei tabere de pioneri, pe care acum este situată întreaga gospodărie a mănăstirii. Nu în zadar, acest itinerar este unul dintre cele mai frecventate atît de către locuitorii Moldovei, cît şi de pelerinii şi turiştii din străinătate.
***