Mesajul de felicitare adresat PC Părinte Grigorie Postu, Duhovnicul Protopopiatului Orhei, cu prilejul aniversării a 30 de ani de slujire în treaptă de preot

Preacucernice Părinte Grigorie,

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de slujire la Altarul Domnului, Vă aducem sincere și cordiale felicitări, dorindu-vă să rămâneți și în continuare acel slujitor demn, corect și smerit, pe care am reușit să-l cunoaștem de-a lungul timpului.

Ne-am convins de dăruirea Dumneavoastră pentru propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, nu doar în calitate de paroh al Bisericii cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” din satul Biești, r-nul Orhei, ci și în îndeplinirea cu multă sârguință și entuziasm în calitate de Duhovnic al Protopopiatului Orhei.

Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să Vă dăruiască viață îndelungată și cât mai multe realizări bineplăcute pentru binele și mărirea Sfintei noastre Ortodoxii.

Cu aleasă prețuire și dragoste în Hristos – Domnul,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.