Mesajul de condoleanţe al PS Siluan, Episcop de Orhei, adresat PS Ioan, Episcop de Soroca, în legătură cu trecerea la cele veșnice a tatălui său

În legătură cu trecerea la cele veșnice a tatălui Preasfințitului Episcop Ioan al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Moldovei – robul lui Dumnezeu Victor – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a adresat un mesaj de condoleanțe Preasfinției Sale:

Preasfinţia Voastră,
Iubite confrate întru Hristos,

Am aflat cu multă întristare de trecerea la cele veşnice a tatălui Preasfinției Voastre, nou-adormitul robul lui Dumnezeu Victor, neobosit fiu al Bisericii, un smerit și înțelept părinte, dar și un râvnitor creștin pe care Bunul Dumnezeu a binevoit a-l chema astăzi în ceata drepților Săi.

Trecerea din această viață a celui care V-a fost drept model și pilon de sprijin în toate reușitele, este o mare pierdere şi o negrăită durere sufletească.

Cu multă pricepere, dăruire, înțelepciune şi răbdare, alături de mama DVS, s-a îngrijit de înalta educare și formare a personalității Preasfinției Voastre.

Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi suflet, bunătatea și blândețea sa pe care a arătat-o mereu față de toți, a biruit moartea, iar binefacerile sale îl însoţesc la această Mare Trecere, alături de rugăciunile Bisericii noastre.

La acest moment de grea încercare și tristețe pentru întreaga DVS familie, Vă suntem alături împreună cu clerul din cuprinsul Vicariatului de Orhei, cerând Domnului milei să-i mângâie și să-i întărească pe cei rămași îndoliați, cu Harul Său întru nădejdea învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

Cunoscând râvna pentru credință și Biserică a fratelui nostru Victor, dar și hărnicia și dărnicia sa, dând dovadă prin aceasta de o înţelegere profundă a rostului vieţii creștine, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata drepţilor şi să-i dăruiască odihnă în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

 

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

 

Cu frățești condoleanțe pentru Preasfinția Voastră și familia îndurerată,
SILUAN
Episcop de Orhei,
Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *