Mesaj de felicitare al PS Episcop Siluan adresat IPS Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, cu prilejul zilei de naștere

Cu binecuvântatul prilej al aniversării zilei de naștere a Înaltpreasfinției Voastre, Vă adresăm cele mai sincere și alese gânduri de felicitare, însoțite de rugăciuni fierbinți către Milostivul și Atotputernicul Dumnezeu. Îl rugăm să Vă dăruiască sănătate deplină, pace sufletească, putere în slujire și toate cele de folos mântuirii, spre binele Bisericii și al poporului binecredincios încredințat păstoririi Înaltpreasfinției Voastre.

Fie ca slujirea arhierească pe care o împliniți cu râvnă și responsabilitate să fie luminată neîncetat de harul Duhului Sfânt și să rodească bogat spre slava Arhiereului Celui Veșnic, Hristos Domnul. În mijlocul clerului și al credincioșilor, să rămâneți mereu chip viu al blândeții, al dragostei jertfelnice și al adevărului, păstrând cu statornicie mărturisirea credinței (cf. Evrei 4, 14).

Ne rugăm ca Hristos, Arhiereul bunătăților viitoare (cf. Evrei 9, 11), să Vă dăruiască mulți ani binecuvântați, întru pace, tărie duhovnicească și sporire în toate cele bune.

Întru mulți și binecuvântați ani!

Cu aleasă prețuire,

SILUAN,
Episcop de Orhei,
Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *