Mеsаjul dе fеliсitаrе аl PS Siluan, Episcopul Orheiului, аdrеsаt ÎPS Mitropolit Vladimir, сu prilеjul prăznuirii ocrotitorului ceresc

 Înaltpreasfinția Voastră,

Sfântul Mare Cneaz Vladimir, ocrotitorul ceresc al ÎPS Voastre, să ne sprijine și ne lumineze prin rugăciunile lui bineprimite de Dumnezeu și să Vă dăruiască sănătate și pace sufletească, făcându-Vă părtaș al cunoașterii celor dumnezeiești și mântuitoare, trăitor al Evangheliei și  împlinitor al poruncilor ei.

Singura bucurie adevărată din lumea aceasta este bucuria rodirii, care vine din dragoste, osteneală și jertvă pentru apropaele și pentru Hristos. Astfel,  aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înaltpreasfinţiei Voastre, pe care ați reușit să le înmulțiți, lucrând „cu timp şi fără timp” pentru Biserică și poporul dreptcredincios.

Având o inimă de Părinte, care s-a făcut altar şi templu al Duhului Sfânt, întru care se lucrează neîncetat rugăciunea pentru cler și popor, Vă dorim să rămâneți și în continuare același model de demnitate, de credință mărturisită în Hristos Domnul, dovedită prin dârzenie mărturisitoare, dar și un adevărat iubitor părinte duhovnicesc pentru toți.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să Vă însoțească și în continuare calea, iar sfințenia, curăția și înnoirea sufletească să prisosească în viața și pe tărâmul duhovnicesc al Înaltpreasfinţiei Voastre.

La mulți și binecuvântați ani!

Cu fiască dragoste și ascultare,

Episcop Siluan de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove,

Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *