Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, marți seara, 19 martie 2024, în a doua zi a Postului Sfintelor Paști, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Postul Mare, nu ar trebuie să fie doar o perioadă de abținere de la careva alimente, ci un răstimp în care să ne cercetăm starea sufletească, să cerem ajutorul lui Dumnezeu de a ne ridica din starea de păcat și să ne vindece rănile despre care, ne vorbește Canonul de pocăință. Această slujbă constituie o convorbire a noastră cu propriul suflet, un proces de conștiință foarte necesar fiecăruia dintre noi.
Perioada Canonului cel Mare îndeamnă omul la rugăciune, la smerenie și la pocăință și îl face să-și înțeleagă condiția umană și modul în care poate să-și desfășoare o viață duhovnicească autentică.
„Vremea este a pocăinței, vin către Tine, Fãcãtorul meu; ridicã de la mine lanțul cel greu al pãcatului, și, ca un îndurat, dã-mi iertare de greșale. Sã nu mã urãști, Mântuitorule, sã nu mã lepezi de la Fața Ta; ridicã de la mine lanțul cel greu al pãcatului, și, ca un milostiv, dã-mi iertare de greșale.„ (Canonul Sfântului Andrei Criteanul)