Luni, 4 august 2025, în ziua de pomenire a Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, și a Sfântului Mucenic Foca, Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare cu prilejul celui de-al doilea hram și al împlinirii a 26 de ani de la întemeiere.
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori. Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit Arhimandritul Damian (Burlacu), starețul mănăstirii.
La slujbă au fost prezenți ctitori, fii duhovnicești ai așezământului și credincioși, care au venit să se bucure împreună de această zi de rugăciune și sărbătoare.
În cadrul ecteniei morțești, au fost înălțate rugăciuni pentru vrednicul de pomenire Episcop Dorimedont, întemeietorul Mănăstirii Zăbriceni.
După Liturghie, în fața icoanelor Sfintei Mironosițe Maria Magdalena și a Sfântului Mucenic Foca, a fost oficiat un Te Deum, după care Preasfințitul Siluan a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evocat viața și nevoințele celor doi sfinți pomeniți în această zi. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a transmis și cuvântul de binecuvântare și felicitare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, adresat obștii monahale și tuturor credincioșilor adunați în rugăciune.
La finalul slujbei, Arhimandritul Damian a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru împreuna-rugăciune și pentru cuvântul de întărire duhovnicească. De asemenea, a exprimat recunoștință tuturor celor care au fost alături în această zi de sărbătoare.
„Sfințenia nu înseamnă a face minuni, ci a trăi potrivit voii lui Dumnezeu” – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Astfel, fiecare sărbătoare este un îndemn spre întărire în credință, în nevoință și în viețuirea întru Hristos.
Ziua s-a încheiat cu agapa frățească, în duh de comuniune și mulțumire.