În Duminica a XXXV-a după Rusalii, a vindecării orbului din Ierihon, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică citită în această Duminica descrie o tămăduire a Domnului nostru Iisus Hristos asupra unui orb. Dumnezeu oferă din nou lumină celui ce o pierduse, căci sursa luminii este El însăși. Toate lucrările Sale sunt purtătoare de lumină, cu regret, acest lucru ne scapă puterii noastre de înţelegere. Cât de minunate sunt lucrările Lui! Dacă le-am putea înţelege mai bine, L-am putea slăvi pe măsură! Şi viaţa noastră ar fi atunci mai plină de lumină.
Majoritatea dintre noi nu suntem orbi trupește, însă suferim de o boală mult mai gravă, de orbire sufletească. Nu preţuim lucrurile cu adevărat importante, dar punem mare preţ pe nimicuri. Suntem surzi, orbi sufleteşte.
„Orbirea sufletească este însă cu mult mai primejdioasă decât cea trupească și un asemenea orb este mai nenorocit decât orbul Bartimeu din Sfânta Evanghelie de astăzi. Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptății și Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaște pe Cel Care îi dă bunătăți nepieritoare: viața, suflet, nemurire și nu se vede nici pe sine însuși așa cum este cu adevărat”, menționa arhimandritul Sofian Boghiu.
Mântuitorul vine la noi şi ne întreabă, cum l-a întrebat pe orbul din Ierihon: „Ce voieşti să-Ţi fac?” (Luca 18, 41). Omul zilelor noastre caută singur soluţia nevoilor sale. Bunăstarea aduce sentimentul de automulţumire. Ce îşi mai poate dori un om care are de toate? Bucuriile şi le procură singur. Uităm însă să cerem de la Dumnezeu pe cele cu adevărat importante pentru viaţa noastră. Uităm să-I cerem propria mântuire! Uităm să cerem lumină în sufletele noastre. Uităm să cerem ca Bunul Dumnezeu să aducă lumină în sufletele noastre, lumina credinţei, cea dătătoare de viață!
