„Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!”
În Sfânta şi Marea Sâmbătă, PS Siluan al Orheiului, Vicarul Mitropoliei Moldovei și Egumenul Mănăstirii Curchi, a oficiat Slujba Vecerniei cu citirea celor 15 paremii și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Mănăstirea Curchi.
În Sâmbăta Mare Domnul nostru Iisus Hristos este cu trupul în mormânt după ce Vineri seara a fost îngropat de „Iosif cel cu bun chip”, care „de pe lemn luând preacurat trupul” Mântuitorului „cu giulgiu curat” l‑a înfăşurat „şi cu miresme, în mormânt nou îngropându‑l l‑au pus”, iar cu sufletul S‑a pogorât la iad: „Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad.”
Cântările Triodului din Sfânta şi Marea Sâmbătă mărturisesc uimirea cetelor îngereşti când văd că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe Cruce şi cu trupul este pus în mormânt: „În mormânt, Viaţă, Pus ai fost, Hristoase, Şi s‑au spăimântat oştirile îngereşti, Plecăciunea Ta cea multă proslăvind”, iar cu sufletul S‑a pogorât în iad: „Spăimântatu‑s‑au cetele îngerilor, văzând pe Cel ce şade în sânurile Tatălui Cel nemuritor, cum a fost pus în mormânt ca un mort; pe Care‑L înconjoară cetele îngereşti şi‑L slăvesc împreună cu morţii cei din iad, ca pe un Făcător şi Domn”.
Hristos coboară la iad ca un Împărat, ca un biruitor, vesteşte izbânda asupra morţii şi a diavolului şi îi eliberează de acolo pe cei drepţi. Raiul, „patria strămoşească şi părintească, rămăsese închis pentru toţi, după îndepărtarea lui Adam. Acum îl redeschide Iisus, în prezenţa tâlharului, care este primul dintre cei ce au intrat în Împărăţia cerurilor,” menționează Fericitul Augustin.
Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi!