Astăzi 27 noiembrie, se lasă sec pentru Postul Naşterii Domnului. Durata acestuia, de 40 de zile, până în ziua de Ajun a Crăciunului, 6 ianuarie, a fost hotărâtă la un Sinod local ţinut la Constantinopol, în anul 1166. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.
Tema centrală a Postului Crăciunului este venirea Domnului lisus Hristos, această prezenţă primind într-un anumit sens o intensitate sporită, harul special din acest răstimp de aşteptare oferindu-ne o conştiinţă mai vie şi cu totul nouă a acestei prezenţe: „lisus era deja în jurul nostru şi în noi, EI ne dă să-L cunoaştem în această perioadă ca „Cel Ce vine”, adică se face cunoscut ca Cel ce doreşte să fie cu noi, ca Cel care ne adaptează la intimitatea Sa”. Această intensificare şi asumare a unei prezenţe eterne caracterizează spiritualitatea Postului, atât la nivelul rugăciunii particulare, cât şi la cel al slujbelor liturgice.
Naşterea lui Iisus coincide cu biruinţa luminii asupra întunericului în lumea fizică, căci de la Crăciun zilele cresc. Tot astfel întunericul lăuntric va fi biruit prin venirea celui care este Lumina lumii. Postul bizantin tinde către Epifanie, “sărbătoarea luminilor”, în timp ce Advent-ul latin tinde mai degrabă către Crăciun, sărbătoarea venirii Domnului în trup. Pentru a pregăti victoria luminii trebuie ca în vremea postului să ne deschidem din ce în ce mai mult acestei lumini “care luminează pe tot omul ce vine în lume” (In I. 9), să ne cercetăm pe noi înşine în această lumină lăuntrică şi să lăsăm această lumină să ne ghideze faptele noastre cotidiene”.
Spiritualitatea Crăciunului are un profund caracter eshatologic, comemorarea liturgică a Primei Veniri implică un memorial liturgic al etapelor Vechiului Legământ în vremea postului, dar şi al Celei de-a doua veniri, prefigurate şi resimţite în venirea lui lisus Hristos în omul personal şi în comunitatea oamenilor de pretutindeni.
Duminicile Postului Crăciunului nu au o legătură directă cu misterul venirii Domnului lisus Hristos exprimată prin sărbătoarea Crăciunului, ci aparţin ciclului de duminici de după Cincizecime. Pregătirea liturgică propriu-zisă pentru sărbătoarea Naşterii Domnului se realizează prin cele două duminici speciale dinaintea sărbătorii care conţin lecturi biblice şi rugăciuni speciale, adăugate la cele care corespund ciclului post-cincizecimic. Prima dintre aceste duminici este numită “Duminica strămoşilor Domnului” şi este plasată în intervalul 11-17 decembrie. Mesajul acestei duminici este conţinut în episodul Emaus: „O, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele despre El” (Lc 24. 25-27).
Această duminică permite o teologie a Legământului şi a legămintelor, în general, dar şi un adevărat memorial tipologic de la patriarhii Vechii Legi la profeţi, de la Adam la loan Botezătorul. Biserica recunoaşte în Abel pe primul martir, prototip al Bunului Pastor si al celui care aduce jertfal in Melchisedec, figura preotului vesnic, in Avraam, pe parintele credintei, in Isaac, spiritulul fratern şi capacitatea de sacrificiu, în Iacob, alegerea liberă, slujirea răbdătoare şi convertirea, in Iosif, prefigurările Patimii şi lucrării mântuitoare a lui Hristos. Lecturile biblice ale acestei duminici „Când Hristos, viata noastră, se va arăta…” (Col 3. 4-11) şi “Un om a făcut cină mare…” (Lc 14. 16-24), se raportează direct la Naşterea Domnului şi kondakion-ul “Fecioara vine astăzi să nască în chip negrăit in peşteră pe Cuvantul…”. Cântările liturgice se referă la profetul Daniel si la episodul miraculos al salvării celor trei tineri Anania, Azaria şi Misail din cuptorul de foc al lui Nabucodonosor: “Tinerii lui Dumnezeu veneau şi intrau în cuptorul de foc, bucurându-se de rouă Duhului care-i răcorea, prefigurănd misterul Treimii…”. Acest cuptor este prezentat în cântări ca un nou rug aprins şi comparat cu pântecele Fecioarei în care a intrat focul dumnezeirii: „Tinerii tăi, Hristoase, pe când erau în cuptor, ca sub rouă (înrouraţi), prefigurau tainic naşterea Ta din f ecioară care ne-a luminat fără să ne ardă”.
Cea de-a două duminică specială, dedicată pregătirii pentru sărbătoarea Crăciunului, numită Duminica Părinţilor după trup sau a genealogiei, este plasată între 18 şi 24 decembrie şi tema ei centrală este cea a asocierii drepţilor vechii Legii, patriarhi, profeţii şi sfintele femei, „strălucind prin credinţă ca stelele cerului”, la bucuria Naşterii Domnului, invitând toţi credincioşii să se pregătească pentru această taină prin laude şi cântări dumnezeieşti: „îndreptându-ne gândurile către Betleem să ne înălţăm în duh şi să contemplăm taina cea mare care se petrece în peşteră… Timpul mântuirii noastre se apropie… Pregăteşte-te Betleeme!”. Prin lectura evanghelică (Mt 1). Biserica prezintă genealogia simbolică a Mântuitorului, nu una neapărat foarte riguros istorică: „Genealogia lui lisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”. Deoarece evanghelistul Matei a scris pentru un mediu iudeo-creştin, el a dorit să arate că Mesia era din neamul lui Avraam şi casa lui David. Această descendenţă davidica era presupusă prin intermediul paternităţii legale a lui losif.
Sfinţii Părinţi au avut însă în vedere descendenţa davidică atât a lui losif cât şi a Măriei, armonizând astfel cele două genealogii evanghelice, mateiană şi lucanică. Toate numele şi una globală: o purificare progresivă a naşterii duhovniceşti a lui Iisus şi care trebuie asumată de către fiecare om pentru a primi marele dar al naşterii duhovniceşti a lui Hristos întru sine. Lectura biblică din Epistola către Evrei (Evr 11, 9-10: 32- 40) reprezintă un elogiu al credinţei celor din vechime: Avraarn, Isaac, Iacob, Ghedeon, Samuel, David şi a altora şi o încurajare de a purta personal o credinţă ca a acestor martori adevăraţi ai lui Dumnezeu, “nor de martori”, fixându-se privirea către lisus, izvorul şi împlinitorul credinţei (Evr 12. 1-2).
Perioada de post a Crăciunului are ca punct final privegherea liturgică, moment final al aşteptării şi al speranţei. Slujbele liturgice ale ajunului anticipează în mod paradoxal sărbătoarea însăşi. Biserica făcând lectura liturgică a naraţiunilor evanghelice ale Naşterii: “Această fuziune de elemente distincte, pe de o parte penitenţa aşteptării unui eveniment, iar pe de altă parte vestirea acestui eveniment ca deja realizat, se explică mai degrabă prin jocul diverşilor factori liturgici şi istorici decât printr-un plan doctrinar sau pedagogic bine determinat”.
Pr. Jan Nicolae
Fragment din cartea „Nasterea Domnului oglindita in predica patristica”, Editura Reintregirea