Preacuvioase Părinte Siluan,
În ziua în care Ortodoxia îl prăznuiește pe Sfântul Siluan Athonitul, Vă aducem sincerele noastre felicitări și urări de bine, întru nădejdea că veți fi și mai departe același fiu râvnitor și smerit al Sfintei noastre Biserici.
De-a lungul timpului, de când ați îmbrăcat cinstita haină a slujirii lui Hristos, ați muncit cu multă osârdie pentru credință și pentru neam, fapt pentru care sunteți apreciat și respectat atât de confrații slujitori, precum și de nenumărații fii și fiice duhovnicești – pelerini ai istoricei Mănăstiri Curchi, pe care cu înțelepciune și hărnicie o stărețiți.
Preacuvioșia Voastră,
Sfântul Siluan Athonitul să Vă fie rugător în fața Bunului și Atotputernicului Dumnezeu, pentru împlinirea tuturor faptelor celor bune și de folos și spre viață îndelungată și fără de ispite.
La mulți ani!
Cu arhierești binecuvântări,
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE