Marți în Săptămâna a VI-a a Postului Mare, 27 martie 2018, cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, în Parohia cu hramul „ Sf. Cuv. Parascheva” (preot paroh, Prot. Efrim Darie) din satul Step-Soci, r-nul Orhei, s-a desfăşurat întâlnirea duhovnicească și misionară pe tema „Invazia sectelor”.
Această întâlnire a clerului și credincioșilor Bisericii noastre se înscrie în șirul activităților duhovnicești din cadrul Vicariatului de Orhei, care se desfășoară în perioada Postului Mare cu binecuvântarea și purtarea de grijă a PS Siluan, Episcopul Orheiului și Vicar al Mitropoliei Moldovei.
Invitatul întâlnirii a fost Prot. Iulian Rață, Președintele Sectorului Sinodal pentru „Activitate Misionară”, Profesor la ATOM și Paroh al Bisericii „Sf. Treime” din s. Lucașeuca, Orhei.
Activitatea misionară s-a desfășurat cu stăruința Duhovnicului Vicariatului de Orhei, Prot. Grigorie Postu, Șef al Sectorului III, și cu găzduirea Parohului Bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din localitate, Prot. Efrim Darie.
La întâlnirea duhovnicească au luat parte credincioși și tineri ai parohiei, dar și preoții Sectorului III al Vicariatului de Orhei.
În cadrul întâlnirii s-a abordat poziția unui creștin față de secte, s-au prezentat informații despre sectele totalitare, metodele de racolare a sufletelor de către aceștia și cum ar trebui să se apere un creștin de ele.
Nu în ultimul rând, creștinii au fost îndemnați să nu uite că sunt chemați să apere credința strămoșească prin cuvânte și fapte, și să fie permanent lumina lumii și sarea pământului!
De asemenea, discuțiile s-au axat pe problemele actuale cu care se confruntă Biserica Ortodoxă în lucrarea ei misionară și căi de soluționare a acestora.
Într-un final au urmat un șir de întrebări și sfaturi duhovnicești, pr. prof. Iulian Rață aducând și multe exemple din experiența personală și activitatea pastoral-misionară pentru participanții la întâlnire.
În încheiere, Părintele Paroh Efrim a adresat sincere mulțumiri invitatului întâlnirii duhovnicești, exprimându-și dorința de a fi organizate asemenea întâlniri cât mai des în parohiile vicariatului, care sunt foarte actuale și necesare atât clericilor, cât și credincioșilor.
Serviciul de presă al Vicariatului de Orhei