Marți, 20 februarie 2018, în cea de-a doua zi a Postului Mare, în incinta Gimnaziului din cartierul Slobozia Doamnei din mun. Orhei, a avut loc, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, o plăcută întâlnire duhovnicească a tinerilor acestei instituții cu Prot. Mitr. Iulian Rață, Președinte al Sectorului Sinodal „Activitate Misionară” din cadrul mitropoliei, dimpreună cu Prot. Mitr. Serghei Stângaci, responsabil de predarea religiei în această instituție.
Întâlnirea a fost organizată de către conducerea instituției și a avut ca temă: „Postul Mare, importanța și actualitatea acestuia în viața tânărului creștin”.
În cadrul acestei expuneri captivante elevii s-au familiarizat cu chipuri de referință de postitori din Sfânta Scriptură, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, beneficiile postului fiind prezentate de către Profesorii de Religie atât din punct de vedere material, cât și în special spiritual.
Sfaturile duhovnicești oferite pentru tinerii din auditoriu au fost parcă desprinse din Pateric, și anume fiind menționat ca în această perioadă specială a postului tinerii să persevereze în rugăciune, fapte bune și în iubirea față de aproapele.
„Asemenea întâlniri duhovnicești reprezintă o excelentă uvertură pentru drumul spiritual pe care ne dorim să-l parcurgem cu toții, elevi și profesori din această instituție, în perioada Postului Mare ce ne stă în față”, a susținut în încheiere Părintele Profesor Serghei Stângaci.
În cadrul discuțiilor avute la sfârșit cu Administrația Gimnaziului s-a convenit implicarea tinerilor din această instituție de învățământ în toate activitățile ulterioare ale Vicariatului de Orhei: Marșul pentru viață, Săptămâna Tineretului Ortodox, ș. a.
Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei