„Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti (…) Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine”
(Ioan 12,26;32)
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
Astăzi, prăznuim cu toții înalta şi marea sărbătoare a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment care covârşeşte mintea omenească. Căci, Înălțarea Lui este bunul nemărginit pentru noi toți. Că dacă nu ar fi aşa, zice Sf. Nicolae Velimirovi, El nu S-ar fi înălțat.
Prin Înălțarea Sa, arată Sf. Teofan Zăvorâtul, Domnul nostru Iisus Hristos nu ne-a părăsit şi nu ne-a lăsat pradă nenorocirii noastre, ci a ruşinat viclenia vrăjmaşului şi, îndumnezeind în El ființa noastră, ne-a dăruit în chip mântuitor lucrul prin care fuseserăm la început amăgiți spre nenorocirea noastră.
Înălțarea Sa la cer a reprezentat cu adevărat o despărțire de pământ măreață şi emoționantă!
„El nu S-a înălțat la stele, ci deasupra lor; El nu S-a înălțat la îngeri, ci deasupra lor; nu la puterile cereşti, ci deasupra lor; deasupra tuturor cetelor nemuritoare, cereşti, deasupra tuturor sălaşurilor cereşti ale îngerilor şi ale celor drepți; sus, mult mai sus de ochii heruvimilor, chiar către tronul Tatălui ceresc, către altarul tainic al Sfintei şi de Viață Dătătoarei Treimi”, arată Sf. Nicolae Velimirovici.
Odată cu așezarea firii Sale omenești de-a dreapta Tatălui și firea noastră este îndumnezeită, este făcută împreună-domnitoare cu Dumnezeu, este mai presus de orice început, de orice stăpânire şi de orice putere. Din acest motiv, să ne străduim şi noi să nu înjosim în noi această fire prin fapte păcătoase, prin gânduri şi atitudini necuvioase, prin patimi ruşinoase trupeşti şi sufleteşti.
Așa cum este Cel Care S-a înălțat, aşa se cuvine să fim şi noi, având chemare să fim cereşti. Cum este Capul — Domnul —, la fel se cuvine să fie şi mădularele — toți credincioşii; cum este Întâiul-Născut, la fel trebuie să fie şi toți cei pe care Acesta nu S-a ruşinat să-i numească frați. Căci, unindu-ne cu Iisus Hristos, ne unim iarăşi cu Dumnezeu. Dar dacă şi acum greşim, iarăşi cădem de la Dumnezeu şi de la Mântuitorul Iisus şi, odată cu aceasta, pierdem toate darurile pe care le-am primit prin El.
Pr. D. Stăniloae, înțelege actul Înălțării Domnului ca o suire a Sa cu trupul la suprema putere şi slavă, ca la suprema eficacitate a Lui, prin Sălăşluirea Lui concomitentă în noi: „Înălțarea lui Hristos cu trupul la cer şi şederea Lui de-a dreapta Tatălui înseamnă ridicarea Lui ca om la treapta de supremă eficacitate asupra celor ce cred. În aceasta stă puterea şi slava supremă la care S-a urcat Hristos prin Înălțarea la cer. “Trupul domnesc“, ridicat nu numai la cer, ci “la cerul cerului“, “mai presus de toată autoritatea şi stăpânirea şi de tot numele şi demnitatea“, care e numit de Isaia “muntele lui Dumnezeu şi casa lui Dumnezeu asezată pe vârful tuturor munților“, sălăşluieşte în acelasi timp în intimitatea cea mai profundă a celor ce cred şi se face vădit în intimitatea celor ce s-au curățit de patimi, ca “loc” prin care şi din care izvorăşte toată puterea de sfințire şi de îndumnezeire a noastră. Această paradoxală coincidență între tronul dumnezeiesc şi intimitatea noastră se datoreşte faptului că însuşi trupul omenesc al Domnului şade pe tronul dumnezeiesc”.
Pe de altă parte, arată același Părinte, “venirea” lui Hristos şi a Tatălui de pe tronul Lor în intimitatea noastră, nu-i o mutare a Lor de la un loc la altul, ci numai pătrunderea Lor, sau a supremului fundament şi izvor al existenței, în noi, sau punerea noastră în legătură nemijlocită cu acest fundament viu sau izvor fără sfârşit al existenței, fără ca acest fundament viu şi nesfârşit al existentei să înceteze de a rămâne deosebit de noi.
Sfinții Părinți leagă sărbătoarea Înălțării de îndumnezeirea omului. În acest context, Sfântul Grigorie Palama spune că Învierea este specifică tuturor oamenilor, în vreme ce Înălțarea are loc numai în cazul sfinților. Acest lucru înseamnă că, prin Învierea Sa, Hristos a biruit moartea şi a oferit tuturor darul Învierii, pentru că toți vor învia la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, şi cei drepți şi cei păcătoşi, dar nu se vor înălța cu toții. Numai cei drepți, adică cei îndumnezeiți, se vor învrednici de această mare trăire. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte: cei morți întru Hristos vor învia întâi, după aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh (I Tesal. 4,16-17).
Aşadar, cu toții vor învia, dar numai drepții se vor înălța şi vor fi răpiți în nori pentru a-L întâmpina pe Hristos venind din cer. Aceasta presupune o mai mare unire şi comuniune cu El. Cei care participă la Înălțare participă practic la îndumnezeire şi tocmai de aceea, din punct de vedere soteriologic, Înălțarea este o sărbătoare mai însemnată.
Din învățătura Sfinților Părinți pe care am înfățişat-o anterior se vădește limpede faptul că înțelesul sărbătorii nu este numai hristologic, ci şi antropologic. Prin Înălțarea Sa la ceruri, Hristos a înălțat şi firea noastră omenească.
De altfel, scopul lucrării sfintei iconomii a fost „ca Hristos să nu ne lase pe pământ, ci să ne înalțe la ceruri. Pentru că acolo este adevărata mântuire şi acolo ne vom desfăta din dulceața vederii preabunului nostru împărat” (Sfântul Nicodim Aghioritul).
Fie ca să se reînnoiască în noi omul cel întreg, cel ceresc; să ne învrednicim, întocmai ca Apostolii, să primim binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos Cel slăvit şi înălțat, căruia I Se cuvine slava şi lauda, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deoființă şi nedespărțită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.