„Iubirea, aşa cum ne-a învăţat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, „miros de bună miresmă duhovnicească”, rodul inimii şi al jertfei de bunăvoie. Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul cum dai. Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă ştii să te împarţi pe tine însuţi, atunci ştii să iubeşti.” (Pr. Efrem Filotheitul)
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, cea a Samarineanului milostiv, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Sfântul Evanghelist Ioan zice: „Cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care îl vede, poate să Îl iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede?” (In 4, 20). Şi iubirea aproapelui are o măsură: „ca pe noi înşine”. Pilda Samarineanului milostiv, rostită de Mântuitorul, ne aduce în faţă marea învăţătură a Sa, adică Legea cea nouă care trebuie urmată de ucenicii Săi şi de toţi creştinii.
Parintele Serghie Şevici, vorbind de iubirea aproapelui, ne îndeamnă: „Nu-i om pe lume să n-aibă nevoie de ajutorul tău. Ia seama mai întâi la suferinţa sufletelor. Cum să-l ajuţi, nu-i carte să te înveţe. Fă-o cu gingăşie. Şi cu mare umilinţă. Mândria otrăveşte roadele iubirii. Şi uneori e bine iubirea să lucreze, alteori mai bine e să aştepte până ce inima-i vesteşte. Că iubirea pururi cată la celălalt, gata în orice clipă să-i sară în ajutor. Şi rugăciunea o luminează cînd şi cum să ajute. Şi tot ea ne face în chip minunat văzători ai tainei celui de lângă noi… Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune…”
„Mergi şi fă şi tu asemenea!” Acest cuvânt este un îndemn al Mântuitorului Hristos pentru orice creștin. Un îndemn de la care nu ne putem sustrage fără a cădea din harul iubirii. Fără, adică, a ne compromite moştenirea vieţii veşnice de condiţiile căreia se interesa învăţătorul de Lege. Iar fapta bună nu înseamnă doar a strecura mărunțiș în palma unui cerșetor, ci înseamnă tot ceea ce înalță pe un om, tot ceea ce înseninează pe un om, tot ceea ce aduce bucurie unui om.