În Duminica dinaintea Nașterii Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Biserica a rânduit ca Duminica dinaintea Nașterii Domnului să fie închinată Sfinților Părinți după trup ai Domnului. În Noul Testament întâlnim două genealogii importante, în Evangheliile după Matei și Luca, ambele având ca obiectiv descoperirea strămoșilor după trup ai Mântuitorului Hristos, ca dovadă de neclintit a istoricității Sale și a asumării de către Fiul lui Dumnezeu a umanității, în chip desăvârșit, în persoana unică a lui Hristos Domnul.
Genealogia redactată de Matei la începutul Evangheliei sale (1, 1-25), numită şi „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”, începe cu Patriarhul Avraam şi urcă pe linie ascendentă până la Domnul Hristos. Această „Carte a neamului” sau genealogie se prezintă ca un tablou, ca o imagine sfântă iconografică, pericopa evanghelică oferindu-ne citirea unei liste lungi de 42 de nume ale strămoşilor după trup ai lui Hristos, ai lui „Adam cel de pe urmă” (I Corinteni 15, 45), subliniind umanitatea Mântuitorului Iisus Hristos.
Totodată, evanghelia de astăzi este atât de importantă, şi pentru faptul că ne arată că noi am putea fi dintre neamurile următoare lui Hristos, legaţi de Hristos.
Cu Duminica dinaintea Nașterii Domnului, primim vestea cea bună, cea adevărată și sfântă, că Fiul lui Dumnezeu Cel ce se naște din veșnicie din Tatăl, se naște acum din Sfânta Fecioară Maria și se face om pentru noi, oamenii, pentru ca noi să ne facem fii ai lui Dumnezeu, după har. Fiul lui Dumnezeu se naște în timp, intrând în orizontul vremii și al vieții noastre pământești, pentru ca noi vrednici să ne facem de împărăția cea cerească și veșnică a lui Dumnezeu.