Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri: Prefăcătoria şi cuvântul mincinos îndepărtează-le de la mine; sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă, Ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu…. (Pildele lui Solomon 30, 7-9)
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea Curhi.
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, rânduită a se citi în această duminică, nu se referă la un om anume, ci la bogatul lacom, pentru care bunurile materiale ale lumii acestea devin sensul existenței sale. În Sfânta Scriptură, bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu și de semeni.
„Omul care face totul doar pentru viața de aici, nu este deștept, ci nebun. El se aseamănă nebunului, pe care Însuși Domnul l-a numit astfel în predica sa. Domnul l-a numit nebun pe bogatul din pildă, nu pentru că avea mulți bani, pentru că și Avraam era bogat, cel mai bogat de pe vremurile acelea, și necătând la toate acestea raiul se aseamănă cu sânul lui Avraam, cu îmbrățișările lui. Prin urmare, nu bogăția este rea, ci orânduirea acesteia. Ești tu stăpân peste bogăție? O administrezi corect? Daca da, bine. Dar dacă ai devenit sclavul bogăției, atunci ai ars”, – ne spune Atanasie de Limasol.
Iar sfântul Ioan Gură de Aur ne atenționează: „”Iov nu-şi lipea inima de avuţii când le avea şi nici nu le căuta când le-a pierdut! Bunurile materiale pentru aceasta se numesc bunuri, pentru ca să facem bine cu ele, nu pentru ca să le îngropăm în pământ.”
Mântuitorul osândește dragostea și împătimirea de bogăție, îi osândește pe cei ce-și dăruiesc inima idolului lor din aur și nădăjduiesc mai mult în bogăție decât în Dumnezeu. Folosită spre slujirea aproapelui, bogăția este un mijloc de întărire morală. Iar cheltuită exclusiv pentru propria persoană și propriile plăceri, es devine o unealtă a păcatului și decăderii, căci devine contrară voii lui lui Dumnezeu și dezvoltă doar egoismul.
„Doamne, învrednicește-mă să stric tot ce e rău în hambarul inimii mele; să-l golesc, să-l curăț și să-l fac vrednic a primi bunătățile Tale, pe care să le împart și cu cei care suferă. Așa, Doamne, dă-mi să umplu jitnița fapturii mele, inima mea!”
