În Duminica a XV-a după Cincizecime (a Pescuirii minunate), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
În această Duminica aflăm despre acel moment înălţător, care devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni, mai ales că întâmplarea se petrece la începutul vieţii publice a Domnului nostru Iisus Hristos şi nu este raportată decât de Sfântul Ev. Luca, iar sfântul Matei (4, 18-22) şi sfântul Marcu (1, 16-20) istorisesc chemarea primilor ucenici, dar fără pescuirea minunată.
Abundența peștelui pe care l-au prins pescarii nu le-a adus satisfacția unui succes inedit, ci îi umple de uimire și de spaimă. Ei realizează că, omenește, lucrul acesta era imposibil. De aceea, Simon (Petru) își întoarce privirea de la darul vânatului către Dăruitor. Simțind că se află în fața unei lucrări dumnezeiești, se descoperă neputincios în fața lui Iisus. Lumina dumnezeirii lui Iisus îl face să-și vadă propriile neputințe și slăbiciuni, de aceea, în mod spontan, cere răgaz de pregătire, de vindecare: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!”.
Sa ne amintim mai des de cuvintele aceastea minunate ale lui Petru: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos (Luca 5, 8). Și când ne vom pune la rugăciune, să o facem în duhul acesta, stând cu blandețe la ușă, bătând cu mâna tremurandă în speranța că ne va deschide Domnul. Dacă nu ne va deschide, să fie pentru noi de ajuns și bucuria că-L cunoaștem, Îl iubim și Il căutăm. Să-I arătăm lui Dumnezeu adevărata noastra iubire, adevărata noastra credință, sinceritate și intenția bună a tendințelor noastre prin viata care sa faca pentru noi posibilă întâlnirea cu Domnul față către față și să auzim de la El glas îmbucurător, nu unul ce ne va aduce tristețe, ne îndeamnă mitropolitul Antonie de Suroj.
Tot așa, pe lângă orice răstignit al vieții acesteia, puțini mai rămân pentru el către Dumnezeu, și printre cei puțini, e Maica Domnului. Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, și avem trebuință de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu. Dumnezeu ne părăsește uneori; sfinții nu sunt ascultați, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptății lui Dumnezeu din nou în iubire.
Moise se ruga, strâmtorând pe Dumnezeu (Ieșirea 32):
– Încetează, Doamne, urgia Ta și potolește-Ți mânia și socotește cu blândețe greșeala poporului Tău. Adu-ți aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac și Iacov…
– Nu! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor și vreau să-i prăpădesc!
– Dacă nu-i ierți, șterge-mă și pe mine din Cartea Vieții!
Și a încetat urgia lui Dumnezeu; și pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei. Cine-i Moise și cine-i Maica Domnului? Când te-a lepădat Dumnezeu și nici sfinții nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.
„Între robii lui Dumnezeu și Maica lui Dumnezeu e o deosebire fără margini” – zice Sfântul Ioan Damaschin.
Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, pp. 149-150