În Duminică a X-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica centrală a Mănăstirii Curchi, înconjurat de soborul preoțesc al mănăstirii.
Evanghelia acestei Duminici prezintă vindecarea minunată a copilului lunatic de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la intervenția tatălui acestuia, subliniind realitatea faptului că Hristos este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. Tatăl tânărului din Evanghelia acestei duminici vine înaintea Mântuitorului puțin descurajat de pe urma neputinței ucenicilor Domnului de a-i vindeca fiul. Astfel, tatăl se adresează Mântuitorului: „De poți ceva, ajută-ne, fie-Ți milă de noi”. Mântuitorul reia această rugăminte a tatălui, însă în chip retoric: „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23). Această provocare a Mântuitorului declanșează reacția omului, care-și mărturisește necredința de până atunci, dar care de acum devine credincios: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!” Răspunsul acesta din urmă al tatălui arată lămurit faptul că omul nu poate ajunge la credință fără ajutorul lui Dumnezeu.
Avem puţină credinţă și cel mai des este una teoretică. Și totuși, din puţinul pe care-l avem, putem obţine totul. Aşa cum e de ajuns doar un singur cuvânt duhovnicesc prin care, dacă-l punem în lucrare, ne putem mântui. Pentru a trece de la o credinţă – „teoretică” la „lucrătoare” e nevoie de dragoste și încredere. Pe măsură ce transpun în faptă ceea ce ştiu că e bine să cred, capătă mai multă dragoste față de Dumnezeu și încredere în El.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. „Minunea de astăzi se întâmplă imediat după Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos. De Hristos se apropie un tată, care îi cere să-i vindece copilul care suferea cumplit. Mântuitorul îl vindecă pe tânăr, pentru credința tatălui său. Evanghelia de astăzi este despre credință, post și rugăciune. Despre credința tatălui, care a căutat vindecare pentru fiul său. Credința pilduitoare a acestui tată, să ne întărească și pe noi, pentru ca întăriți prin post și rugăciune să primim și noi vindecare și ajutor de la Bunul Dumnezeu, Care mereu este gata să ne ajute, sprijine și tămăduiască,” a menționat Preasfinția Sa.
Cum să ne întărim credinţa? Unul din răspunsuri ni-l oferă Sfântul Vasile al Kinesmei: „Adesea ne găsim în situaţia nefericitului tată din Evanghelie: ne dăm seama de necesitatea credinţei, ştim că fără ea nu putem înainta nici un pas pe calea vieţii duhovniceşti, dar totodată simţim în noi numai răceala îndoielilor şi a scepticismului. Simţim că credinţa noastră palidă, lipsită de vlagă şi de viaţă, nu e în stare să ne întărească şi să ne apropie de Dumnezeu, şi fără să vrem ne vin pe limbă cuvintele: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.”