În Duminică a VI-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de soborul preoțesc al mănăstirii.
Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum ne oferă mult mai mult decât o simplă relatare a unei minuni. Ne descoperă un adevăr profund și mereu actual: iertarea păcatelor vine de la Hristos și poate fi primită doar prin credință și apropierea sinceră de El. Minunea nu este doar o tămăduire trupească, ci mai ales o înnoire sufletească, o reîncepere a vieții în lumina harului dumnezeiesc.
Domnul Hristos, văzând credința celor patru care au adus pe slăbănog înaintea Sa, rostește cu putere: „Iertate îți sunt păcatele!” (Marcu 2, 5). Iertarea este darul cel mai mare, căci păcatul este izvorul oricărei suferințe. A ierta înseamnă a elibera, a ridica povara ce apasă sufletul și trupul. Iar această iertare, Hristos a încredințat-o Bisericii Sale prin ucenici, cărora le-a spus după Înviere: „Luaţi Duh Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate” (Ioan 20, 22-23).
Privind mai adânc la această Evanghelie, observăm și chipul discret al prieteniei adevărate. Slăbănogul nu putea ajunge singur la Hristos. Patul neputinței sale a fost purtat de patru oameni. Nu știm cine erau: frați, rude, prieteni, vecini sau, pur și simplu, oameni mișcați de mila creștină. Dar știm că și-au lăsat grijile proprii și s-au aplecat asupra suferinței altuia. Au făcut un efort considerabil, l-au urcat pe acoperiș și l-au coborât printr-o spărtură în fața Mântuitorului. Credința lor a devenit punte spre vindecare.
Se spune adesea că omul este fericit dacă în viață are patru prieteni adevărați – la fel ca cei patru purtători ai nădejdii în Evanghelie. Într-o lume în care „prietenia” e deseori confundată cu simple cunoștințe sau relații superficiale, acești patru bărbați ne arată ce înseamnă prietenia autentică: să fii acolo când celălalt nu se poate ridica singur, să porți cu răbdare greutatea altuia, să nu renunți până nu-l aduci înaintea lui Hristos.
Sfinții Părinți ne învață că prietenii adevărați sunt aceia care ne întăresc în virtute, care se roagă mai mult decât noi și ne atrag spre bine. Prietenia nu înseamnă doar comuniune de idei sau plăceri trecătoare, ci un sprijin pe calea mântuirii. Prietenul adevărat te ajută să urci, nu te trage în jos.
Această minune a vindecării slăbănogului este, de fapt, o lecție despre rugăciune, despre puterea credinței celor din jurul nostru, dar și despre milostivirea nesfârșită a lui Dumnezeu. Rugăciunea sinceră, făcută din inimă pentru cei care suferă, are puterea de a deschide cerurile și a aduce darul iertării, chiar și celor care, poate, nu au mai avut puterea de a se ruga pentru ei înșiși.
În spatele fiecărei minuni se află un mesaj. Hristos nu S-a arătat lumii doar ca tămăduitor al bolilor trupești, ci mai ales ca Izvor al vieții celei veșnice. El ne arată că păcatul este rădăcina suferinței și că numai El, Fiul Omului, are putere să vindece și trupul, și sufletul. „Ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele…” (Marcu 2, 10).
