În Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii) PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

În Duminica a V-a după Învierea Domnului (a Samarinencii), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Ca o fântână adâncă a dreptei învățături de credință este Evanghelia duminicii de astăzi și de fiecare dată trebuie să o primim cu luare-aminte, cu smerenie și în stare de rugăciune. Prin faptele Sale minunate și prin cuvintele Sale, Mântuitorul Iisus Hristos coboară Împărăția lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Însă nu numai conținutul cuvintelor Sale este minunat, ci și modul cum comunică Domnul. „Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10).

Domnul se adresează femeii samarinence cu delicatețe, dar și cu fermitate, iar cuvintele Sale au darul de a pune în mișcare apele cele mai adânci ale sufletului ei. Învățătorul Cel Bun nu este mustrător și nici nu arată dispreț față de firul sinuos al vieții persoanei din fața Sa. El o conduce ca un Pedagog divin către cunoașterea a ceea ce este esențial în viața fiecăruia dintre oameni: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie” (Ioan 4, 10). În cercul strâmt al nevoilor vieții cotidiene, intrăm adesea în rutina grijilor pentru ziua de mâine, pentru ce vom mânca și ce vom bea, pentru obținerea plăcerilor imediate. Ne închidem tot mai mult în labirintul căutărilor telurice și doar glasul Domnului ne luminează calea, ca să înțelegem cuvântul Lui: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).

In cadrul Sfintei Liturghii PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, vorbind despre faptul că întrucât Dumnezeu este Duh, I se cuvine și inchinare in duh, ceea ce înseamnă că închinarea noastră trebuie să se facă din mișcarea lăuntrică a inimii, prin gândurile și rugăciunile înălțate. „Trebuie să ne rugăm Mântuitorului pentru mântuirea noastră, să ne rugăm ca să fie cu noi duhul iubirii de Dumnezeu şi de oameni, ca să putem răspunde cu iubirea noastră la iubirea lui Hristos. Închinarea noastră, să fie în primul rând cea netrupească, cea a sufletului, care este îndreptată către Creatorul Său,” a menționat Preasfinția Sa.

Domnul nostru Iisus Hristos îi spune femeii samarinence că El îi poate da apa cea vie, iar cel care va bea din ea „nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan IV, 14). Ce este apa cea vie? Este tocmai harul dătător de viaţă, puterea lui Dumnezeu care se dăruieşte tuturor acelora care nu se mulţumesc cu puţinul unei vieţi duhovniceşti mediocre. Doar prin puterea harului omul se poate schimba și a trăi o viață nouă, în Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *