Pe data de 8/21 noiembrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri; zi, în care mai multe biserici își serbează hramul. Între acestea se află și biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, sectorul Slobozia Doamnei, orașul Orhei; prilej cu care au fost organizate în această zi în parohie numeroase manifestări religioase şi culturale, sub conducerea Părintelui Paroh, Prot. Mitr. Serghei Stângaci.
În această zi specială pentru credincioșii parohiei, deoarece se sărbătoresc sfinţii care sunt ocrotitorii bisericii, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Protopop de Orhei, a săvârşit cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove, slujba Sfintei Liturghii în biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din sectorul Slobozia Doamnei, orașul Orhei.
Alături de Părintele Protopop a coliturghisit și Părintele Paroh, Prot. Mitr. Serghei Stîngaci, precum și alți clerici din Protopopiatul Orhei.
Împreună cu numeroșii credincioși prezenți la slujba praznicală au fost și reprezentanții autorităților publice locale, printre care și viceprimarii de Orhei, dl Viorel Dandara și dna Reghina Apostolova.
În cuvântul de învățătură pe care l-a adresat credincioșilor, PC Părinte Arhimandrit Siluan a vorbit despre rolul sfinților îngeri în iconomia mântuirii.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop, PC Pr. Arhim. Siluan, a oficiat un Te-Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, după care a mulțumit tuturor celor prezenți la această sărbătoare a parohiei lor, îndemnându-i să fie la fel de conștiincioși în propășirea dreptei credințe și a tradițiilor Sfintei noastre Biserici.
De asemenea, la rândul lor, reprezentanții autorităților publice locale au felicitat locuitorii cartierului Slobozia Doamnei cu sărbătoarea hramului, menționând totodată că biserica poartă cel mai important rol în viața cetățeanului și că autoritățile vor avea grijă și în continuare ca viața spirituală a localnicilor să reînvie continuu în sufletele lor.
În încheiere, Părintele Paroh a mulțumit din suflet, atât Părintelui Protopop, autorităților locale, cât și tuturor credincioșilor pentru susținerea și implicarea în activitatea și lucrările bisericii.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească în cinstea sărbătorii.