„Să mărturisim, să trăim și să vestim în fața lumii de astăzi adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!”

Învierea Domnul este o sărbătoare a minunilor!

  „Nu este aici, ci S-a sculat.” (Luca 24,6)

Iubiți frați și iubite surori în Domnul Iisus Hristos Cel Înviat,

Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, prin Învierea Sa cea din a treia zi, ne-a învrednicit să ne aflăm iarăși în mare bucurie, după un post de șapte săptămâni, plin de osteneală și nevoințe în care, fiecare dintre noi după putințele noastre am luptat să ne curățim sufletul și să fim mai buni. Oricare sfântă sărbătoare ne dă o stare sufletească plăcută, dar Învierea Domnului le întrece pe toate, și asta putem să o simțim și în aceste momente, mai ales prin frumosul imn al Învierii – „Hristos a Înviat!” – care ne umple inima de o nespusă bucurie și veselie duhovnicească.

Învierea nu este doar o sărbătoare care ne amintește de  un eveniment, ci și o sărbătoare a minunilor, nu doar prin dispoziția noastră duhovnicească mai bună, ci și prin Lumina Sfântă care s-a pogorât și în acest an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Minune nemaivăzută și nemaiauzită, care ne încredințează prin aceasta, că Dumnezeu este bun și iubitor de oameni și că nu uită de noi, deși din păcate noi uităm de El de multe ori: „Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi” (Rom. 8, 11).

În această aleasă și sfântă zi, Praznic al praznicelor și Sărbătoare a sărbătorilor, Soarele cel mai înainte de soare, Care a apus oarecând în Mormânt, ca un Mire, minunat cu podoaba Învierii prea frumos împodobit, dintre cei din veac adormiți S-a sculat și celor ce erau în întuneric le-a strălucit lumina mântuirii. De aceea „lumina mântuirii” nu este o metaforă, ci desemnează o realitate cu conținut dumnezeiesc. Necuprinse cu mintea sunt harurile ei și multe îi sunt numirile, dat fiind că lumina este Hristos, pe care „Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume care-i mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9).

Păstrând cu credincioșie moștenirea noastră spirituală, să mărturisim și să trăim adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și să vestim în fața lumii de astăzi  „bunătățile Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9). Să ne învrednicim, astfel, a fi „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (I Cor. 3, 9), Care ne luminează sufletul cu lumina Evangheliei Slavei lui Hristos (II Cor. 4, 4), și strălucind ca niște luminători, să ținem cu putere „Cuvântul Vieții” (Filipeni 2, 16).

Astăzi este ziua în care fiecare trebuie să fim împăcați cu noi înșine și cu Dumnezeu prin mărturisire, dar mai ales unii cu alții, că  „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El” (I Ioan 3,15). Dacă încă nu ne-am împăcat încă, timpul nu este pierdut, să mergem la aproapele nostru și să o facem chiar dacă nu ne socotim noi cei vinovați, pentru că așa vom fi dovada vie că suntem urmași ai lui Hristos deoarece El ne spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9).

Dragi credincioși,

Dacă vom crede cu adevărat în Înviere, Sfintele Paști devin bucurie pentru noi și vom zice, precum Apostolul Pavel în Epistola sa către romani: „Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus. Fiindcă legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat din legea păcatului și a morții” (Romani 8,1-2).

Cu aceste gânduri şi simţăminte vă îndemn pe toţi „să ne curăţim simţurile”, să alungăm din mintea şi din sufletul nostru întunericul răutăţii, al egoismului şi al plăcerilor deşarte, pentru a deveni fii ai Luminii, să credem din tot sufletul şi din tot cugetul nostru în Hristos Domnul Înviat din morţi, ca început al învierii noastre, pentru că, aşa cum scria un Sfânt Părinte al Bisericii, „El este iertarea, El este Paştile nostru, Paştile mântuirii noastre, El este viaţa, învierea, lumina şi mântuirea noastră!”

Bucuria Sfintelor Paşti să vă cuprindă sufletul! Sfânta Înviere să vă aducă lumina cerească în inimă şi în cuget! Pacea lui Hristos să fie prezentă în viaţa fiecăruia, în viaţa familiei, a Bisericii, a țării şi a lumii!

Vă doresc ca lumina vieții voastre să fie Învierea Domnului Hristos și pacea Lui să acopere inimile, sufletele și trupurile voastre, ca să fiți smochini roditori ai Bisericii noastre Ortodoxe, iar deviza și credința vieții voastre să fie neclintită din loc, indiferent de ce vremuri ar veni peste noi, pentru a putea exclama mereu cu bucurie:

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Cu dragoste părintească,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove,

Egumen al Sf. Mănăstiri Curchi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *