„Uitaţi-vă la Maria Egipteanca. Ei îi este închinată Duminica de astăzi. După întoarcerea din viaţa păcătoasă către Domnul, ce osteneli n-a purtat ea? Dar până la moarte tot spunea: „Sunt o păcătoasă netrebnică, nevrednică de nici o milă a lui Dumnezeu” – şi asta chiar atunci când, având darul străvederii, ştia fără să i se spună şi numele lui Zosima. Şi altminteri nici nu se poate. Cel ce se osteneşte cu adevărat, acela vede limpede că fără ajutorul lui Dumnezeu nu faci nimic.” (Sf. Teofan Zăvorâtul)
În Duminica a V-a a Postului Mare, cea a Cuvioasei Maria Egipteanca, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Călătoria noastră spre marele praznic al Învierii Domnului se apropie de sfârşit. Această duminică, ultima din Postul Mare în care accentul cade pe nevoințele și patimile noastre sufletești, este închinată unei mari sfinte a pocăinței: Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca. Ea este o icoană vie a întoarcerii către Dumnezeu, a urcușului duhovnicesc din adâncul păcatului până la înălțimea sfințeniei. Sfânta Maria s-a ridicat, printr-o nevoință peste măsura firii omenești, la o viață asemenea îngerilor. Ne impresionează nu atât detaliile geografice sau istorice ale vieții ei, cât momentul convertirii și lupta pe care a dus-o în pustie, întărind o idee esențială: cât de mare este mila mântuitoare a Domnului și cât de adâncă este nevoia noastră de pocăință – cuvânt-cheie al Triodului („Ușile pocăinței deschide-mi mie…”).
Părintele Petroniu Tănase surprinde cu profunzime începutul convertirii acesteia: „Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, mântuirea – eliberare. Nu există mântuire în țara păcatului. Poporul evreu, ca să ajungă în pământul făgăduinței, a trebuit să iasă mai întâi din robia Egiptului; fiul risipitor, doar întors la casa părintească, a fost pus în drepturile cele dintâi. Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul păcatului, ci departe, în pustia Iordanului, s-a eliberat și s-a sfințit. Așadar, pentru a începe o viață nouă cu Hristos, trebuie să rupem desăvârșit cu păcatul. Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul din adâncul sufletului.”
Pilda Sfintei Maria Egipteanca este pentru fiecare dintre noi, acum, în acest ceas de post și cercetare interioară, un îndemn viu spre spovedanie, curățire și pregătire pentru Sfânta Împărtășanie. Ea s-a luptat ani întregi cu păcatul, căci acolo unde nu este lucrare duhovnicească, păcatul se întipărește adânc în ființa omului și greu se dezrădăcinează. Chiar și după ani de nevoință, Cuvioasa Maria nu înceta lupta. Mărturia ei este pătrunzătoare: „Lăcrimând și în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduințele pe care le-am făcut când am ieșit în pustia aceasta și mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, și înaintea Ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile ce îmi tulburau ticălosul meu suflet. Iar după ce de ajuns plângeam și mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni și mi se aducea o alinare care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor.”
Aceasta este nădejdea care ne este pusă înainte: nimeni nu este prea departe, niciun păcat nu este mai mare decât iertarea lui Hristos. Trebuie doar să vrem – cu hotărâre, cu lacrimi și cu rupere de păcat – iar mila Lui va veni cu putere, luminând chiar și cele mai întunecate locuri ale sufletului.
