Biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul complexului monastic Curchi a fost neîncăpătoare în Duminica întâia a Postului Mare, a Ortodoxiei, 7/20 martie 2016, pentru numărul mare de credincioşi care au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Slujba a fost oficiată de PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Sfânta noastră Biserică a rânduit ca prima duminică a Postului Mare să fie consacrată biruinței dreptei credințe asupra celor care tăgăduiau cinstirea Sfintelor Icoane.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice duminicale, PC Părinte Arhim. Siluan a susținut că „în această duminică în mod special, suntem chemaţi să mărturisim că prin icoană, prin contemplarea chipului reprezentat pe ea, intrăm în comuniune cu sfinţii, devenind mai asemănători lor”.
De asemenea, Părintele Stareț a mai arătat că instituirea Duminicii Ortodoxiei a fost legată de Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787, unde s-a restabilit, formulându-se dogmatic, cultul icoanelor, iar mai apoi, fiind proclamat în mod solemn triumful Ortodoxiei pe 11 martie 843, în prima Duminică a Postului Mare, prăznuită de atunci şi până astăzi ca Duminica Ortodoxiei, pentru a sublinia biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Preacuvioșia Sa a mai vorbit și despre pericopa evanghelică de astăzi, evidențiind responsabilitatea creştinului de a răspunde chemării lui Hristos prin împlinirea voii Sale şi a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de lumea întreagă.
În încheiere, Părintele Arhim. Siluan a îndemnat credincioșii să apere credința ortodoxă și să cinstească sfintele icoanele atât prin închinăciune și sărutarea lor, cât și prin iubirea arătată semenilor, în a căror ființă stă ascunsă icoana sau chipul lui Hristos.
La finalul primei săptămâni a Postului Mare, numeroşi credincioşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.