„Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin şi nu mai tânjeşte după cele cereşti, pentru Împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit şi s-a sălăşluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjeşte după cele cereşti şi cu lacrimi îl caută pe Domnul.” (Sf. Siluan Athonitul)
În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, cea a Cincizecimii, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească unită cu slujba Vecerniei în Catedrala episcopală cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” – locașul central de închinare și rugăciune a Complexului monahal Curchi.
Cincizecimea ne deschide fiecăruia vistieria vieţii veșnice, dovedind că Duhul Sfânt are rolul de a conferi darurile mântuirii şi de a ne ajuta la însuşirea lor. Prin Duhul Sfânt, Hristos rămâne cu noi până la sfârşitul veacului. Și nu doar atât: toată viaţa de pe pământ se însufleţeşte prin Duhul Sfânt.
Teologul Paul Evdochimov a surprins foarte frumos rolul prezenţei şi lucrării Sfântului Duh în creaţie, amintind despre cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi ca fiind Duhul frumuseţii. Lucrarea Sa, ca Duh al frumuseţii, reprezintă o poezie fără cuvinte. Evanghelia Duhului Sfânt este una vizuală, contemplativă. Când Se descoperă, este „degetul lui Dumnezeu“ care zugrăveşte icoana Fiinţei cu Lumina necreată. Astfel, lumina harului Sfântului Duh călăuzeşte întreaga noastră viaţă pământească.
Azi trăim într-o lume în care Duhul Sfânt este înăbuşit şi alungat de materialism, egoisme de tot felul sau false duhuri şi energii. De aceea Cincizecimea trebuie să fie o sărbătoare cu mare încărcătură pentru omul modern, şansa unor noi posibilităţi pe care oamenii le primesc de la Duhul Sfânt. Ea ne cheamă să ne găsim vocaţia comunitară, să trăim într-un orizont obştesc, să nu cedăm ispitei egoismului ridicată la rang de virtute.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost urmată de slujba specială a Vecerniei, numită şi a „plecării genunchilor” sau Vecernia Rusaliilor, săvârșită de PS Episcop Siluan, în timpul căreia s-au citit şapte rugăciuni, în genunchi, în numele multitudinii darurilor Sfântului Duh.
„Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! „