În Duminica a V-a a Postului Mare, cea a Cuvioasei Maria Egipteanca, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Această Duminică Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, celei care a reușit să se ridice din cele mai cumplite păcate la cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Sfânta Maria Egipteanca a arătat în viața sa duhovnicească o bărbăție care nu doar uimește, ci și pare de neatins. Cuvioasa s-a nevoit mai presus de măsura firii omeniești, devenind înger în trup.
„Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, mântuirea – eliberare. Nu există mântuire în țara păcatului. Poporul evreu, ca să ajungă în pământul făgăduinței a trebuit să iasă mai întâi din robia Egiptului; fiul risipitor numai întors la casa părintească a fost pus în drepturile cele dintâi. Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul păcatului, ci departe, în pustia Iordanului, s-a eliberat de păcat și s-a sfințit. Deci pentru a începe o viață nouă, cu Hristos, trebuie să o curmăm desăvârșit cu păcatul. Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul din adâncul sufletului,” ne spune părintele Petroniu Tănase.
Prin pocăință, printr-o adâncă smerenie, prin ridicarea cu ajutorul lui Dumnezeu mai presus de patimi, Cuvioasa Maria Egipteanca ne aduce, pe de o parte, tuturor mângâiere, iar pe de alta se face prilej de smerenie celor care se mândresc cu propria nevoință și lucrare duhovnicească. Cuvioasa Maria a îmblânzit nu doar fiarele sălbatice, adică păcatele și patimile, ci s-a ridicat mai presus de hotarele fiirii omenești, îmblânzind și fiarele sălbatice, care locuiau în preajma ei în pustiu.
Bucuraţi-vă, păcătoşilor! Vă e deschisă nu numai uşa pocăinţei, ci şi cămara slavei! Uitaţi-vă ce era Maria şi ce a ajuns, şi însufleţiţi-vă spre a alerga cu bărbăţie pe calea ei. Domnul a chemat-o, ea s-a sculat şi a mers – şi mergând, nu s-a mai întors să privească înapoi. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
