„De-ar săvârşi cineva toate răutăţile din lume, însă dacă nu-şi pierde nădejdea în Dumnezeu şi dacă aleargă la pocăinţă tot se mântuieşte.” (Sfantul Ioan Iacob Hozevitul)
În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Această Duminică Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, celei care a reușit să se ridice din cele mai cumplite păcate la cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Sfânta Maria Egipteanca a arătat în viața sa duhovnicească o bărbăție care nu doar uimește, ci și pare de neatins. Cuvioasa s-a nevoit mai presus de măsura firii omeniești, devenind înger în trup.
Pilda de trăire a Cuvioasei Maria ne întărește credința că Dumnezeu poate ierta orice păcat, că drumul de întoarcere se află la îndemâna tuturor, dacă vom recurge la adevărata pocăință. Pocăinţa nu presupune doar un mod de viaţă auster, ci și o luptă sufletească pentru schimbarea ierarhiei valorilor, astfel încât Dumnezeu să reocupe primul loc. Nevoințele deprind voința omului spre a-L iubi şi simţi pe Dumnezeu drept o necesitate fundamentală. Sfânta Maria Egipteanca constituie un model călugăresc de la care învățăm că monahismul nu este doar un mod formal de vieţuire, realizat prin delimitare socială, ci mai ales un mod de vieţuire lăuntrică.
Cuvioasa Maria Egipteanca a stat 47 de ani în pustiu, îndurând foamea, arşiţa și frigul, precum şi alte pericole pe care un om obişnuit nu le-ar fi suportat cu succes, ceea ce arată că pustnicia este o chemare. Mare a fost uimirea părintelui Zosima atunci când ea l-a strigat pe nume fără să-l fi cunoscut înainte, sau când aceasta i-a arătat fără să vrea că ştia texte din Scriptură fără să știe să citească, ori că se ridica de la pământ în timpul rugăciunii. Aceste manifestări harismatice sunt dincolo de condiţia omului comun, dincolo de teoretizările ştiinţelor empirice de astăzi. Oamenii pledează astăzi pentru ştiinţă, justificând prin ea necredinţa lor în Dumnezeu, nesocotind astfel că știința este doar un instrument, și nu un scop în sine.
Pomenirea Sfintei Maria Egipteanca în această duminică ne arată că pocăinţa este o lucrare lăuntrică, de profunzime, dincolo de lucrările sociale de suprafaţă. Ea este inaccesibilă mijloacelor umane de introspecţie, neputând fi evaluată decât în contextul lucrării harului dumnezeiesc, prin Taina Spovedaniei. De aceea, viaţa Sfintei Maria Egipteanca confirmă încă o dată faptul că omul realizează desăvârșita comuniune personală cu Hristos doar în Biserică, prin Sfintele Taine.
