„Firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece gândul cel plin de milă a plăcut lui Dumnezeu. Deci, cu cuviință, grăiau: Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne izbăvește pe noi, pentru numele Tau!” (Slava Sedelnei II, Utrenie).
În Duminica a III-a după Paşti, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Biserica Ortodoxă cinstește în Duminica a 3-a după Praznicul Învierii Domnului pe Sfintele Femei Mironosițe care, „în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele” (Marcu 16, 2), au venit la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos cu miresme de mare preț, primind de la îngeri, înaintea tuturor, vestea că Hristos a înviat din morți. Aceste femei purtătoare de mir au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, învrednicindu-se de marea bucurie a întâlnirii cu Însuși Hristos Cel înviat din morți.
„Credinta lor era mai puternica decat credinta barbatilor, de aceea Domnul înviat S-a arătat mai întaâi Mironosițelor, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și Mariei lui Iacov (Marcu 16,1), S-a arătat lor pentru că au slujit Lui și au crezut în El cu toata inima, cu tot sufletul, cu toată fiinta lor”, – ne spune Sf. Iustin Popovici.
Sfintelor femei mironosiţe trebuie să le urmeze toate femeile creştine, trebuie să meargă pe aceeaşi cale pe care au mers mironosiţele — pe calea celei celei mai pline de abnegaţie iubiri faţă de Domnul Iisus Hristos.
În cuvântul de învățătură rostit Preasfințitul Siluan al Orheiului a vorbit despre exemplul de credință și evlavie al femeilor mironosițe, evidențiind virtuțile care le-au caracterizat viața, străduința de a împlini învățăturile evanghelice și curajul de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. Totodată, Preasfințitul Siluan le-a felicitat pe toate creștinele prezente, oferindu-le iconițe cu chipul Maicii Domnului, care a fost și va rămâne pentru noi chipul sfințeniei, a purității și a dragostei.
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere. (Pr. Constantin Sârbu)