Dialogul Lui Dumnezeu cu sufletul omului

Nu-mi spune nimic iți cunosc mizeria, necazurile, luptele și ispitele sufletului tău,  așa cum ești tu, dă-Mi inima ta, dacă o să aștepți să devii un înger ca să Mi te dăruiești în iubire, atunci nu o să Mă iubești niciodată, chiar când ești laș, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei și în săvârșirea dragostei și a sfințeniei, chiar când o să recazi în acele păcate care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu iți dau voie să nu Mă iubești; iubește-mă așa cum ești tu, în orice moment și în orice situație te-ai afla, în credincioșie sau în trădare, în râvna sau în uscăciune, tu iubește-Mă așa cum ești; Eu vreau să mă poți iubi din puțina și săraca ta inimă. Dacă vei aștepta până vei fi desăvârșit, atunci n-ai să Mă iubești niciodată.

N-aș putea să fac Eu oare din fiecare fir de nisip un serafim, un înger care să strălucească de curăție și dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeul care am creat toate și pot totul? Omule ți-ai dat tu viața pentru lume din dragoste pentru oameni sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă lași să te iubesc? Fiul Meu, lasă-mă să te iubesc, Eu iți vreau inima care este locașul Meu, desigur cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci iubește-Mă așa cum ești tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că ești așa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puțina și săraca ta inimă, din adâncul neputinței și al murdăriei tale. Eu te iubesc și când ești sărac și necurat, nu vreau o dragoste izvorâtă și hrănită din mândria virtuților tale ci dintr-o inimă smerită pe care o pot curăți oricând. N-am nevoie de virtuțile tale, de talentele tale, de înțelepciunea ta, Eu vreau doar să Mă iubești și să lucrezi cu dragoste pentru Mine.

Nu virtuțile tale doresc, dacă ți le-aș da, tu ești așa de slab și mândru încât aș hrăni amorul tău propriu și nu m-ai cinsti pe Mine. Deci, ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauți și stai departe de Mine, apropie-te cu dragoste, unui fier negru flăcările unui foc nu numai că i-ar curăța rugina, dar l-ar face incandescent. Iubește-Mă deci și păcatele se vor arde, iar tu vei fi fericit, iubește-Mă nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să Mă odihnesc în inima ta, deci nu te mai îngrijora de asta. Aș putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu, tu ai să fii sluga rea și nefolositoare și neputincioasă, am sa-ți iau și puținul pe care tu te încrezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire și pentru ca să-ți dau iubirea, fără ca tu să-Mi poți da ceva.

Nu încerca să-Mi plătești iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine, iubește-Mă în dragostea Duhului Meu și fără motive, nu mai sta departe de Mine, îți lipsește nu sfințenia, pe care numai Eu ți-o pot da, ci o inimă gata să mă iubească oricând și până la capăt. Astăzi, Eu stau la ușa inimii tale ca un cerșetor. Eu, Singurul și Adevăratul, Împărat și Domn, Eu, bat și aștept, grăbește-te să-Mi deschizi prin smerenie, nu mai aduce motiv întinăciunea și sărăcia ta – dacă ți-ai cunoaște-o până în adânc și deplin ai muri de durere. Dar ceea ce m-ar durea pe Mine, ar fi ca tu, și acum, să te îndoiești de dragostea ce o am pentru tine.

Crede că Eu pot totul și tu nu poți nimic fără Mine, doar păcatul ești în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere, în măsura cu care tu te apreciezi, nu te frământa că n-ai virtuți, am să-ți dau Eu sfințenia Mea. Deschide-ți inima pentru pocaință și Mă primește în potirul sufletului tău prin Trupul și Sângele Meu, pe care ți-l dau în dar la Sfânta Liturghie.

Atunci o să te fac să înțelegi totul, și să Mă iubești mai mult decât iți poți închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău și să bată inima Mea în inima ta. Eu ți-am dat-o pe Sfânta și Preacurata Mea Maica, lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine, orice s-ar întâmpla, nu aștepta nicidecum să devii sfânt, că pe urma să Mă iubești, în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată și acum – du-te! Eu sunt cu tine!

 

Înregistrarea videofonică  Pr. Rafail Noica – Adaptare text: teolog Pavel Focșa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *